de Cristina Enescu
Teatrul, ca și viața din afara lui, nu poate trăi într-o bulă doar a sa, ci se află – vrând, nevrând – în relație permanentă cu pulsul și mersul lumii, respectiv al scenei teatrale internaționale. De aceea e interesant și util să ne gândim în ce mod sunt conectate preocupările teatrului internațional la realitatea teatrelor de la noi? Răspunsurile la această întrebare influențează, desigur, ce anume (și cum) propun acestea din urmă publicului românesc.
Pentru numărul curent al revistei am adresat managerilor unor teatre din vestul țării o întrebare referitoare la acest subiect. Fiecare comunitate locală, dar și teatrală, are propriile modalități de a se conecta cu ceea ce preocupă „spiritul vremii”, în acord și cu realitățile oamenilor locului. Fiecare dintre răspunsurile de mai jos ne arată atât personalitatea particulară a fiecăruia dintre aceste teatre, cât și faptul că provocările cu care se confruntă teatrul din lumea largă fac parte inevitabil, într-un fel sau altul, și din mersul vieții teatrale românești.
Scena internațională de teatru continuă să fie preocupată, printre altele, de teme contemporane precum relația teatrului cu inovația tehnologică (în mod special realitatea virtuală și modelele hibride), de influența social media, de experiențele imersive și incluzive. Aceste explorări, cumva inevitabile în zilele noastre, coexistă cu teatrul ca eveniment live, personal și relațional.
Cum se raportează teatrul pe care îl conduceți la aceste tendințe? Cum apreciați utilitatea, respectiv limitările acestora? Și ce proiecte sau zone de interes aveți în astfel de direcții, sau în altele dintre cele care preocupă teatrul mondial astăzi?
Irina Burghiu-Anuțoiu
Teatrul Dramatic „Ion. D. Sîrbu” din Petroșani:
Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, aflat în inima unei comunități cu o identitate puternică, marcată de tradiția minieră și de transformările sociale recente, se raportează la tendințele internaționale printr-un echilibru între deschidere și specific local. Inovația tehnologică – realitatea virtuală, modelele hibride, explorările imersive – reprezintă pentru noi mai degrabă instrumente complementare decât scopuri în sine. Limitele tehnologiei țin de riscul de a uniformiza experiența teatrală și de a reduce intensitatea trăirii emoționale; tocmai de aceea, pentru noi, ea nu înlocuiește scena, ci o completează. Credem că adevărata forță a teatrului stă în întâlnirea directă, în emoția împărtășită în sala de spectacol, în capacitatea lui de a aduce împreună oameni de vârste și experiențe diferite și de a genera dialog în jurul unor teme relevante. Direcțiile noastre de interes includ dezvoltarea teatrului comunitar, crearea de spectacole care abordează teme sociale actuale și colaborarea cu artiști din spațiul teatral național pentru a aduce în Petroșani perspective noi. Astfel, teatrul nostru caută să fie un spațiu viu, în care tradiția și contemporaneitatea, localul și globalul, se întâlnesc și se provoacă reciproc.
Pentru publicul nostru, multe dintre provocările lumii contemporane – migrația, schimbările economice, nevoia de reconstrucție identitară – sunt realități imediate. De aceea, teatrul nostru își concentrează eforturile pe spectacole și proiecte comunitare care stimulează reflecția și participarea, pe programe educative dedicate tinerilor și pe parteneriate cu școli, ONG-uri și instituții culturale. Folosim rețelele sociale și mediul online ca instrumente de accesibilizare și de extindere a dialogului, dar nucleul rămâne spectacolul ca eveniment viu, capabil să redea oamenilor sentimentul de apartenență și speranță.
Astfel, ne raportăm la tendințele globale dintr-o perspectivă locală: nu le negăm, dar nici nu le transformăm în scopuri absolute. Pentru noi, teatrul rămâne înainte de toate o artă a întâlnirii umane, un catalizator al comunității și o punte între trecutul acestei regiuni și viitorul ei.
Ana Ursu
Teatrul „Basca” din Timișoara:
Pe noi, pandemia ne-a găsit într-un moment interesant, să zicem, pentru că aveam proiecte gândite exclusiv pentru spațiul fizic, bazate pe interacțiunea directă cu publicul, pe decoruri tactile, ș.a.m.d.
Restricțiile ne-au forțat să ne adaptăm rapid și să privim tehnologia nu ca pe o alternativă, ci ca pe o soluție creativă. Așa a apărut ideea de a transmite în live streaming spectacolul nostru accesibilizat, Fluturii sunt liberi. A fost o provocare imensă, dar rezultatul ne-a depășit așteptările. Experiența a deschis un nou capitol pentru noi, în care am explorat producții la granița dintre teatru și film, ajungând chiar să creăm spectacole în realitate virtuală, precum Turnul #urmatorulnivel și Copacul #treeoflife. Am înțeles că nu era vorba doar de o adaptare, ci de crearea unei noi forme de artă care îmbină esteticile ambelor medii.
Cred că tehnologia, în acea perioadă, ne-a oferit un plus de creativitate. Astăzi o folosim pentru a amplifica emoția de pe scenă, nu pentru a o înlocui. Nu este vedeta spectacolului, ci un instrument care sprijină viziunea artistică. Dar trebuie să recunosc că mi-e dor să descopăr teatrul și prin altfel de mijloace tehnologice.
Laurențiu Pleșa
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara:
Teatrul nostru își păstrează esența ca spațiu al întâlnirii directe dintre artiști și spectatori, însă este atent și la tendințele internaționale. Pentru noi, teatrul rămâne un eveniment viu, cu valoare educațională și emoțională, dar în același timp căutăm să integrăm forme noi de expresie care pot apropia publicul tânăr de scenă. Tehnologia, social media și experiențele interactive devin instrumente utile în măsura în care sprijină povestea și stimulează imaginația copiilor, fără să înlocuiască magia prezenței actorului. Limitarea principală a acestor direcții este riscul de a estompa contactul uman, care pentru noi este esențial.
În prezent explorăm proiecte interdisciplinare, ateliere și colaborări care pun accent pe dialogul cu publicul, pe accesibilitate și pe deschiderea către diversitate. Credem că teatrul viitorului se construiește prin echilibrul dintre tradiție și inovație.
Mihai Panaitescu
Teatrul de Artă din Deva:
Teatrul pe care îl conduc privește cu atenție direcțiile actuale – realitatea virtuală, modelele hibride, experiențele imersive sau influența social media –, dar păstrează în centrul său arta vie a actorului, care nu poate fi substituită. Cred că aceste explorări sunt interesante și uneori fertile, însă nu trebuie să devină un scop în sine. Tehnologia poate deschide noi perspective, dar ea rămâne un instrument, nu o esență.
Ceea ce definește teatrul este întâlnirea vie, fragilă și irepetabilă dintre actor și public, acel schimb de energie care nu poate fi replicat prin niciun mijloc digital. De aceea, proiectele noastre caută echilibrul: explorăm colaborări interdisciplinare și forme performative care dialoghează cu prezentul, dar refuzăm să sacrificăm autenticitatea și emoția prezenței scenice. Într-o epocă dominată de mediere digitală, teatrul trebuie să-și asume tocmai forța lui de artă vie, capabilă să creeze comunitate prin contact direct și prin adevărul actorului pe scenă.
Lucian Vărșăndan
Teatrul German de Stat din Timișoara:
Teatrul German de Stat din Timișoara are în vedere tendințele internaționale artistice, dar caută să le filtreze prin specificul său. Tehnologiile precum realitatea virtuală, augmentată, sau modelele hibride deschid posibilități creative și pot lărgi accesul publicului, însă nu pot substitui esența teatrului: întâlnirea vie dintre artist și spectator. De aceea, le folosim doar atunci când adaugă valoare artistică și un strat suplimentar de sens, nu ca scop în sine. În mod similar, influența rețelelor sociale este de necontestat, dar încercăm să o integrăm fără a lăsa discursul teatral să fie redus la logica viralului.
Interesul nostru se îndreaptă spre experiențe imersive și incluzive, realizate atât prin utilizarea spațiilor neconvenționale, cât și prin colaborări interdisciplinare cu artiști vizuali, muzicieni, coregrafi sau creatori digitali. Ne preocupă și accesibilitatea: cum putem construi spectacole deschise persoanelor cu dizabilități și comunităților care nu frecventează teatrul în mod tradițional.
Cred că preocuparea centrală a teatrului mondial rămâne relevanța socială. Într-o lume fragmentată și accelerată, teatrul are datoria să rămână spațiu de reflecție critică și dialog autentic. Tehnologia și modelele hibride pot fi instrumente valoroase, dar miezul rămâne arta întâlnirii vii, care face din teatru un eveniment irepetabil și profund uman.
Florin Gabriel Ionescu
Teatrul de Vest din Reșița:
Teatrul mondial trece printr-un proces alert de redefinire. Realitatea virtuală și modelele hibride probabil că aduc pe scenă forme noi de „prezență”, dar în același timp deschid discuția despre cum se mai poate păstra legătura vie dintre actori și spectatori atunci când mediul se fragmentează? Experiențele imersive îl transformă pe privitor în participant activ, într-un univers personalizat, dar își păstrează povestea coerența sau își păstrează emoția autenticitatea? Realitatea augmentată, inteligența artificială sau alte medii interactive seduc prin spectaculozitate, dar pot cădea în capcana de a înlocui emoția cu demonstrația tehnică.
În siajul diversității, festivalurile internaționale pe care Teatrul de Vest din Reșița le organizează – New Wave și Lumea Poveștilor – sunt porți prin care toate aceste tendințe se concretizează. An de an, se înscriu zeci de spectacole internaționale, fiecare aducând propria viziune despre direcția în care poate merge teatrul. Dincolo de montările ce explorează tehnologii emergente, există însă spectacole ce rămân ancorate în istoria recentă și în tensiunile lumii de azi. Why Things Go Wrong al companiei israeliene Fresco Dance Company care, din păcate, tocmai din același motiv din care s-a născut spectacolul – dorința de putere și nașterea unor dictatori –, nu a mai putut ajunge la Reșița, ar fi avut același impact și acum jumătate de secol și, din nefericire, va continua să îl aibă și peste alți cincizeci, pentru că vorbește despre fisuri recurente ale umanității.
Pentru comunitatea căreia i se adresează teatrul nostru, relevanța nu stă în a urmări tendințele globale, ci în capacitatea de a rămâne conectat la oamenii din jur. Publicul nu este omogen, ci se schimbă permanent, cu așteptări și sensibilități diferite. În fața lui, teatrul poate folosi tehnologie sau formule estetice variate, dar criteriul real rămâne autenticitatea. În comunitățile restrânse, teatrul este relevant atunci când creează apartenență. Nu este un buletin de știri care să livreze „noutăți internaționale”, ci un loc unde oamenii se pot recunoaște pe scenă și pot simți că poveștile le aparțin.
