de Monica Andronescu
Undeva, într-un spațiu straniu, un peisaj selenar, un loc de dincolo de viață, pe un pat de spital suspendat deasupra acestui munte-deșert, cu iz oniric, ca o scoarță de pământ rupt de cutremure, muzicianul Hélder Gonçalves cântă la chitară… iar jos, la baza acestei construcții stranii, e un alt pat de spital și o rezervă tristă ca o anticameră a morții, unde un om se stinge. Două planuri diferite, două niveluri de (non)existență diferite!
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, desfășurată între 20 și 29 iunie, s-a deschis cu spectacolul No Yogurt for the Dead – Histoire(s) du Théâtre VI al lui Tiago Rodrigues, director al Festivalului de Teatru de la Avignon și unul dintre cei mai interesanți regizori contemporani, un regizor implicat în societate, considerat adesea inconfortabil datorită spectacolelor sale politice, adevărate reflecții asupra lumii contemporane și care, prin arta sa, își propune o transformare poetică a realității prin intermediul teatrului și al instrumentelor pe care i le pune la dispoziție.
„Capacitatea societății, a statului și a reprezentaților lui, a politicienilor, a guvernului, de a-și asuma riscul și de a investi în creație, acesta ar trebui să fie adevăratul patrimoniu al viitorului. Fără să-i chestioneze utilitatea”, este părerea exprimată clar și tranșant de Tiago Rodrigues. „Trebuie pur și simplu să existe creație! Și apoi, desigur, trebuie să găsim instrumentele prin care s-o facem utilă societății”.
O societate este, așadar, datoare să susțină cultura „ca garanție a faptului că ea nu este rezervată doar unei minorități bogate, unor oameni care pot avea acces la educație, ci este în serviciul public, fiind finanțată corespunzător într-o democrație”. Opinia lui Tiago Rodrigues, ce continuă, în acest sens, linia deschisă de Jean Vilar, creatorul Festivalului de la Avignon, care a susținut întreaga lui existență că „permanența unei civilizații de înalt nivel și starea ei de sănătate sunt și urmarea unei politici bune față de cunoaștere, față de teatru, față de arte”, e necesară azi, mai mult ca oricând, într-o lume care tinde să aplice tiparul „eficientizării” asupra unor domenii unde eficiența nu se măsoară pe termen scurt și nu doar în cifre contabile.
La ediția din acest an a FITS, regizorul portughez care întotdeauna a considerat teatrul un spațiu al întâlnirii dintre oameni, un loc unde aceștia își pot confrunta gândurile și împărtăși timpul, a primit și o stea pe Aleea Celebrităților. Așezând ediția din acest an sub tema „MULȚUMESC”, festivalul s-a deschis, așadar, cu No Yogurt for the Dead, acest spectacol semnat de Tiago Rodrigues, care vorbește despre o experiență personală teribilă: ultimele zile din viața tatălui său, petrecute pe un pat de spital… Regizor, actor, dramaturg, Tiago Rodrigues este una dintre cele mai puternice voci ale acestui moment, un artist care s-a apucat de teatru undeva într-o suburbie a Lisabonei „ca să nu fie singur” și care face teatru în continuare din același motiv, deși afirmația lui a căpătat în timp multe nuanțe, fiind unul dintre marii promotori ai legăturilor între comunități, realizate prin intermediul teatrului. Creator care își pune arta sub semnul unei afirmații surprinzătoare: „să nu fii singur poate fi un proiect politic”, Tiago Rodrigues redimensionează texte clasice, chestionează realitatea, chestionează uneori intruziv propria viață, căutând implicații în zona socială și încercând s-o descifreze prin lecturi autentic-personale, activitatea sa artistică desfășurată pe mai multe planuri propunându-și să atingă inima tradiției teatrale europene. Prin opera sa, Tiago Rodrigues încearcă să rupă limitele dintre teatru și diferite realități, provocându-și publicul la nivelul percepției diverselor fenomene, de la cele sociale și istorice, la cele individuale, așa cum este cazul spectacolului care a deschis FITS.
La mai bine de zece ani de la momentul când a creat By Heart, un spectacol în care explora un moment complicat din existența familiei sale, acela când bunica și-a pierdut vederea, a venit momentul ca, la început de 2025, Tiago Rodrigues să exploreze un nou eveniment personal, o experiență intimă, și anume moartea tatălui său. De altfel, spectacolul are la bază printre altele și această dispută cu tatăl care toată viața i-a reproșat că el convertește în teatru orice relație, orice poveste, orice moment intim…
Câteva cuvinte prin care se filtrează opera lui Tiago Rodrigues: „Spunem: Asta e o piesă foarte politică, asta e o piesă despre intimitate, ca și cum nu ar fi exact același lucru. Pot fi exact același lucru. Mie îmi este greu să separ dragostea de politică. Ca artist, trebuie să mă confrunt cu politica în acest moment, chiar dacă spun o poveste de dragoste. Latura mea de cetățean nu este niciodată în afara sălii de repetiții. (…) Aș spune că dragostea trece dincolo de moarte și rămâne vie. Iubirea nu se sfârșește atunci când mori. Și poate fi un act politic! Pentru că este capacitatea nu de a te anula pe tine însuți, ci de a integra punctul de vedere al altcuiva. Dragostea înseamnă să poți simți lumea prin sensibilitatea altcuiva.”
În No Yogurt for the Dead, în acel spațiu straniu, realizat pe două planuri, cel din camera de spital, unde o asistentă pe post de Caron, interpretată de Lisah Adeaga, și planul superior, unde cineva cântă la chitară, Tiago Rodrigues încearcă să exploreze nu atât trecerea spre moarte a unui om bolnav de cancer în fază terminală, cât felul cum cele nouă „niveluri de viață” pot la un moment dat fuziona, în așa fel încât moartea să dispară și să se dilueze în muzică. Cine a fost tatăl lui Tiago Rodrigues? Rogerio Rodrigues a fost un mare jurnalist, un activist antifascist din Portugalia, care a fost nevoit să trăiască în exil în Franța.
Ce face fiul lui în acest spectacol este să reconstruiască pe scenă „ultimul articol” pe care tatăl lui nu l-a scris în agenda pe care a cerut-o în spital și în care fiul n-a găsit, însă, decât linii, mâzgăleli și un titlu… „morții nu mănâncă iaurt”.
Despre ce e No Yogurt for the Dead? Despre ce înseamnă să-ți trăiești moartea, despre oamenii din spital, ultimii cu care interacționează, despre felul cum amintirile se strecoară și interferează cu realitatea, despre felul cum ritmurile de fado se insinuează în ultimele zile și amestecă realitățile, topindu-le una într-alta, despre lumina care începe să pâlpâie în altă parte, atunci când ochii se închid, despre lucruri nespuse în relația tată-fiu, despre cuvintele care-și pierd puterea pentru un om care toată viața a scris și în urma lui nu mai rămân decât semne indescifrabile, despre tensiuni între tată și fiu lăsate cumva în suspans, lucruri nespuse, tristeți convertite în umor și în secvențe de teatru, în ritmuri de fado excelent cântat de Manuela Azevedo și Beatriz Brás… Un joc la vedere în care două actrițe care fac permanent schimb de identități explorând prin muzică moartea și iubirea, viața și sensul, societatea întreagă și atmosfera din anticamera morții, unde un fiu ajunge prea târziu cu un stilou cu cerneală neagră…
Foto 1:
Hélder Gonçalves în Morții nu mai mănâncă iaurt, r. Tiago Rodrigues
coproducție Culturgest Lisboa, Wiener Festwochen, Piccolo Teatro di Milano – Teatro d’Europa, în cadrul FITS 2025
Credit foto: Andrei Văleanu
Foto 2:
Lisah Adeaga în Morții nu mai mănâncă iaurt, r. Tiago Rodrigues
coproducție Culturgest Lisboa, Wiener Festwochen, Piccolo Teatro di Milano – Teatro d’Europa, în cadrul FITS 2025
Credit foto: Ovidiu Matiu
