Theo Herghelegiu:
De tura asta, în Epistolare pe Wapp am deschis trialogul cu niște artiști care sunt și profi în mediul academic: Lect. univ. dr. Andreea Duță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Departamentul de coregrafie; Asistent univ. drd. Alina Ilea, Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest din Timișoara, Departamentul de Teatru și Artele spectacolului; Lect. univ. dr. Florin Caracala, Universitatea Națională de Arte din Iași, Facultatea de Teatru, specializarea Regie teatru, și cadru didactic asociat la Universitatea din Craiova, Facultatea de litere, Departamentul de arte.
Deci… ton serios, semnale acute pe probleme care dor/ ard/ preocupă: legislație, incongruențe între generații, AI, mentorat artistic…
Andreea: AI nu mi se pare un pericol. Așa cum era internetul acum 20 de ani, așa este acum AI. Din fericire. AI nu poate înlocui artistul.
Teuka: Poate că nu, deocamdată. Dar din ce în ce mai mulți tineri îl folosesc pentru lucrări unde ar trebui să gândească cu hardul propriu.
Andreea: Contează care este tema lucrărilor. Unele conținuturi nu pot fi obținute cu AI.
Alina: Uite cu ce mă confrunt eu: pe de-o parte, dependența de telefoane le scade capacitatea de concentrare. Pe de altă parte, sunt îndrăgostiți de imaginea pe care și-o creează pe rețele. Am ajuns să pun toate telefoanele într-un coșuleț, la începutul cursului .
Andreea: Dacă vorbim despre atenție, ea se educă. La cursuri.
Alina: Categoric, dar educația trebuie să înceapă mai devreme de facultate. Îi simt cum se luptă cu dependența.
Andreea: Dansul este o altă planetă .
Teuka: Un top 3 al problemelor?
Alina: Lipsa de energie; obosesc foarte repede; se plictisesc foarte repede. Se excită doar la nou. Ar mai fi și lipsa rezistenței la frustrare.
Teuka: Ăsta e un fenomen social deja.
Florin: Dacă vorbim de AI… utilizarea sa e inevitabilă. Nu încerc să mi-l fac dușman, ci încerc să-l pun în uz, în sens de tool; de research. Ce-i drept, nu le mai pot solicita referate, eseuri etc. (La regie). Mă axez pe practică. Lucru aplicat. Acolo, AI-ul nu-i poate ajuta. Dar eu nu identific problemele printre studenți și tehnologie. Mă confrunt cu chestii administrative, cu inepțiile cerute de către decanate.
Alina: O altă problemă ar fi sărăcia vocabularului.
Teuka: Lipsa lecturilor, deci.
Florin: Nu sunt spații; legislația otova între învățământul de științe exacte sau filologice și vocațional, obligouri birocratice exagerate – sunt universități by default cu număr mult mai mic de studenți, nu se pot compara cu universitățile tehnice, științifice sau umaniste. Vocaționalul e o nișă și are nevoie de o legislație diferențiată.
Teuka: Poate că cineva (responsabil cu Educația) o s-o facă în următorii ani.
Florin: Slabe șanse.
Andreea: Pentru mine, în top 3: puterea de concentrare redusă, complexele de inferioritate, educație anterioară precară. În ceea ce privește colaborarea cu AI-ul, ideea este să îi convingi pe studenți să aibă un aport personal.
Alina: De pildă, noi vedem împreună spectacole pe care apoi le discutăm; inițial le-am cerut să-și aștearnă gândurile fiecare, dar au venit cu chestii scrise cu chatgbt. Acum am renunțat și prefer doar să vorbim.
Teuka: Un punct comun: atenția/concentrarea redusă. Cum vă adaptați?
Florin: Ce mă interesează este să le deschid apetitul spre cunoaștere, să le activez gândirea analitică și critică și să îi fac să înțeleagă faptul că ceea ce ei caută (dezvoltarea capacității de creație) este un cumul între ce cunosc, ce practică și introspecție.
Alina: Cu toate că mă cam ia valul când lucrez, încerc să fiu atentă la reacțiile lor; când îi simt deconcentrați, luăm o scurtă pauză, mai glumim, îi destind, după care ne întoarcem la lucru.
Florin: Attention spam-ul lor este foarte activ. E greu să-i faci să se concentreze pe un subiect mai mult de o oră.
Andreea: Atenția redusă provine de la stilul de viață. Ritmul în care circulă totul: informații, social media etc.
Florin: Mediul digital este clar o problemă. Dar este una care nu poate fi rezolvată de mediul academic. Eu nici nu am competențe în așa ceva. Drept urmare, nu mă lupt cu asta.
Teuka: Dar te adaptezi din mers la situație. Crește această viteză?
Florin: De la o generație la alta.
Alina: Nu știu dacă viteza e alta, dar sigur consumul meu psihic e altul.
Andreea: Eu încerc să înțeleg setting-ul mental al fiecărei generații. Cred că este o negociere continuă. Mă adaptez la ritmul și sistemul lor de gândire și încerc să-i fac să înțeleagă modul meu de gândire și acțiune.
Teuka: Vă întâlniți la jumate?
Andreea: Încercăm .
Florin: Nu cred că ține doar de tehnologie. E și un fel de psihologie socială.
Andreea: Universitatea are rostul de a profesionaliza tinerii. Cred că uităm asta câteodată. Este treaba noastră, ca pedagogi, să înțelegem materialul uman care ne trece prin mână.
Florin: Pedagogic, mă angajez pe mentorat. Și pun mare accent pe faptul că, după 3-4 ani de facultate, nu ies actori sau regizori, ci doar oameni cu ceva skill-uri care să-i ajute să înțeleagă și să cerceteze cum pot face meseria mai departe.
Teuka: Când un prof nu rezonează deloc-deloc cu un student, ce face? Cum gestionează?
Alina: Eu nu renunț; cumva încerc toate modalitățile să ajung la ei.
Andreea: Încerc să fiu imparțială și să le dau instrumentele de care au nevoie. Fără efuziuni și beri la care să ne facă plăcere să stăm de vorbă.
Florin: Uman. De cele mai multe ori au nevoie de o relație umană. Sunt limite, evident, până la urmă e un cadru academic, educațional. Dar procesul interior al unui student la o specializare vocațională implică și partea emoțională, imposibil de negat. Empatia îmi e de mare ajutor.
Teuka: Dacă ar fi să transmiteți niște gânduri autorităților?
Florin: Structura de cursuri de specialitate, numărul de ore, totul este calculat matematic. Nicidecum în funcție de necesitățile actuale ale tinerilor; de ceea ce le lipsește, ori au nevoie să dezvolte.
Teuka: Să facem un exercițiu funny. Îl aveți la telefon pe Ministrul Educației, pentru 5 minute. Ce-i ziceți?
Andreea: Ar trebui să se numească învățământ artistic, nu vocațional. Ar trebui să se regândească parametrii de evaluare, să nu mai fie ca la sport. Să nu mai existe cifră de școlarizare.
Alina: Well, ar fi important ca aceia care decid pentru facultățile vocaționale, actorie în ceea ce mă privește, să înțeleagă, de exemplu, că în timpul sesiunii la noi se lucrează; deocamdată faptul că ne vedem cu studenții la școală în sesiune este ilegal.
Florin: Din păcate, miniștrii educației din ultimii 12 ani (de când predau) sunt toți niște imbecili. Au pus un an în plus la ciclul 1 fără să înțeleagă că asta nu înseamnă decât 25% extra numere școlarizare. La nicio facultate de teatru, de când a apărut extra anul, nu au apărut și săli noi de curs, spații noi de spectacol etc. Era benefic un an în plus la master – ciclul 2 – care, de fapt, ar fi specializarea: actorie, regie, scenografie, coregrafie etc.
Teuka: Dar dacă, totuși, actualul ministru ar sta în telefon și te-ar asculta?
Florin: Asta s-o crezi tu. Actualul pare că stă acolo pentru titlu, pentru bonificații la pensie, pentru statuie, pentru ce vrei tu. Nicidecum pentru a face ceva real, ceva concret, care să îmbunătățească sistemul. Recunosc, cred că e greu. Nu aș vrea să fiu în pantofii lui.
Alina: Pe mine mă interesează ca aceia care decid să înțeleagă că noi funcționăm diferit față de celelalte facultăți.
Florin: O chestie simplă ar fi să reevalueze sistemul Bologna. Care e un sistem educațional genial, dar implementat în România de niște incompetenți. Așteptăm să vedem peste 3 ani, când nu vor mai putea avea masterate așa cum sunt acum. Doar au reorganizat creditele, atât. Numai că acum nu le dă la numărătoare pentru conformitatea cu UE. Mai au câțiva ani să reglementeze.
Andreea: Să ne întoarcem la mentorat. Nu vreau să mă pornesc pe teme politice.
Florin: La implementare (2005) s-au lovit de o corelare legislativă. La ciclul 1 nu există specializări; sistemul Bologna spune foarte clar: competențe în domeniul fundamental; în cazul nostru: artele spectacolului. Dar asta ar fi însemnat să renunțe la specializări în ciclul 1 și să fie clase comune, cursuri opționale, democratizarea cursurilor. E mult de scris, și recunosc, mă dor degetele. Mai e o problemă: corelarea creditelor cu specializările; corelarea cu legile concursurilor / angajărilor. Legea nu e corelată cu Bologna; diploma de Master nu e relevantă legislativ, deși sistemul Bologna impune ca specializarea să fie, de fapt, Masterul; pe sistemul vechi era un fel de supraspecializare. Dar cum să corelăm legislația? – Motiv să păstrăm specializările la ciclul 1!
Teuka: Zic să trecem pe vibrato – mentoratul…?!
Alina: Când am revenit în facultate, am făcut-o din dorința sinceră de a lucra cu tineri; sunt foarte curioasă cine sunt, ce-și doresc, mă inspiră talentul lor și cred că am devenit mentor pentru câțiva dintre ei, care mă caută ori de câte ori au de luat decizii ca actori și nu numai. Însă nu cred că pot fi mentor pentru toți.
Andreea: Noi nu avem mentorat prevăzut în statele de funcții, dar cred că relația cu studenții de la coregrafie, care au de făcut lucrări individuale, se bazează pe mentorat. Și vorbim de mentorat customizat. Încerc să fiu mentorul tuturor. Îmi place să modelez minți.
Teuka: Ați avut mentori când erați studenți?
Alina: Am avut profesori pe care i-am respectat și care m-au influențat, dar nu pot spune că am avut mentor.
Florin: La Iași, la Facultatea de Arhitectură, acum ceva ani, porneau de la premisa că dacă ai fost admis, înseamnă că ai vocație de arhitect. Dar poate nu ești pregătit, poate mai ai nevoie de timp, deci puteai renunța și te puteai reînscrie. Nu era o invalidare, ci o înțelegere a faptului că ai nevoie de un anume tip de gândire matură ca să poți face facultatea. Talentul nu e suficient.
Andreea: Nici eu nu am avut mentori. Și nici nu cred în ideea clasică de mentor.
Teuka: Pentru care motiv?
Andreea: Pentru statutul de Dumnezeu pe care ai impresia că îl deții. Mi se pare un tip de relație abuzivă și opresivă. Mentoratul meu se bazează pe dialog și timp dedicat ideilor fiecărui student. Eu nu știu ce fel de profesor vreau să fiu, dar știu foarte bine ce fel de profesor nu vreau să fiu.
Teuka: Aș zice că nevoia de mentor nu se stinge odată cu maturizarea artistică.
Andreea: Sănătos ar fi să se termine. Sau să se transforme într-o prietenie profesională.
Alina: Nu cred că-mi mai doresc mentor, ci caut parteneri autentici. Chiar și studenții – mi-i doresc în primul rând parteneri de creație.
Andreea: Aleg să descopăr singură sau împreună cu cei din jurul meu. Așa de repede văd ce este în spatele statuii, încât nu vreau să pierd timp cu dumnezei de ipsos.
Florin: Eu înțeleg mentoratul în sensul în care sunt acolo pentru studenți. Pentru problemele pe care le întâmpină la studiu și, uneori, le dau un ghidaj dacă au probleme personale. Nu dau sfaturi, fac recomandări. Disponibil și sincer. Evident, relația nu iese niciodată de sub auspiciile pedagogice.
Andreea: Da. Cred în parteneriat, în orice context. Artistic, pedagogic…
Florin: E foarte hard to handle pedagogia în zilele noastre. Poate a fost dintotdeauna. Dar eu așa o resimt în ultimii ani. O muchie de cuțit perpetuă.
