Interviu cu Claudia Ieremia realizat de Cristina Drăgan

Oricum s-ar face teatru, eu aș lupta pentru existența lui în societate

Claudia Ieremia este actriță a Teatrului Național Timișoara și profesoară de Arta actorului la Facultatea de Muzică și Teatru în cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Cunoscută și apreciată pentru numeroasele roluri jucate pe scenele din Timișoara, Arad sau București, Claudia spune că acum, după aproape 30 ani de actorie, încă zâmbește când se află în sala de spectacol.


CRISTINA DRĂGAN: Începând din 1995, cariera ta artistică este strâns legată de Teatrul Național din Timișoara, cât de importantă a rămas afilierea cu acest teatru?
CLAUDIA IEREMIA: Teatrul Național din Timișoara este teatrul care m-a crescut și în care am crescut. Practic este casa mea. Nu m-am gândit niciodată să plec definitiv, chiar dacă am avut colaborări și proiecte în alte părți, la unteatru în București sau la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Sunt legată artistic de locul acesta și sunt identificată cu imaginea acestui teatru. Uneori, când spui Timișoara, spui și Claudia Ieremia.
C.D.: Ce este un spectacol de teatru?
C.I.: O provocare, un prilej de a mă întâlni cu profesioniști ai Artelor Spectacolului, o sărbătoare, o călătorie către ceva necunoscut, către ceva ce trebuie descoperit. Când încep să lucrez la un spectacol, îmi păstrez aceeași mirare și căutare, de parcă o iau de la capăt tot timpul. Experiența pe care o am rămâne, dar e vorba despre a privi cu naivitate și a mă întreba „Cine sunt?”. Începutul lucrului la un proiect e o bucurie. După urmează alte etape, încep micile descoperiri sau satisfacții, care culminează cu premiera. Drumul unui spectacol, însă, nu se termină acolo.
C.D.: Ești o actriță distribuită deja în zeci de roluri pe care le-ai interpretat pe scena din Timișoara, Arad sau București. Ce ai descoperit jucând?
C.I.: Am descoperit că oriunde te duci, îți faci meseria așa cum trebuie. Publicul este inteligent, empatic și trebuie tratat cu respect. Peste tot oamenii sunt dornici de întâlniri, așa că e important să-ți faci meseria liber și creativ oriunde ai lucra.
C.D.: Cum continui să cultivi această creativitate?
C.I.: Rămân curioasă, îmi pun întrebări. Știu că teatrul nu este despre a oferi răspunsuri și judecăți. El este despre a pune întrebări și a căuta răspunsuri. Iar viața unei întrebări nu se termină odată ce ai descoperit un posibil răspuns. Apoi, sunt atentă la studenții mei de la Facultatea de Muzică şi Teatru din Timișoara. Încerc să mă conectez la realitate, nu-mi doresc să fiu prinsă într-o bulă. Sunt prezentă și e necesar să fii prezent în timpul pe care îl trăiești.

C.D.: Pentru că am menționat Bucureștiul, unde ai jucat-o pe Arkadina în Pescărușul, regizat de Andrei Șerban la unteatru, care crezi că sunt diferențele între scena de teatru din vest și cea bucureșteană?
C.I.: Nu cred că există diferențe. Eu nu mă percep diferit pe alte scene, nu am nici complexe de inferioritate, nici de superioritate. Îmi fac treaba oriunde și cred că oamenii sunt bine intenționați. Mi-aș dori să ne întâlnim mai des, să lucrăm unii cu ceilalți prin teatrele din țară. Ar fi o experiență care ne-ar împrospăta ca actori.
C.D.: Ce rol te-a provocat cel mai tare în a-ți interoga viața?
C.I.: De fiecare dată rolul la care lucrez, pentru că e nou și în plin proces de descoperire. Celelalte roluri rămân în viață, dar ele au fost deja consumate, descoperite, trăite.
C.D.: Care e relația ta cu generația tânără?
C.I.: Nu împart publicul în categorii. Mă bucură prezența tinerilor în sală. Ca profesoară, sunt în mijlocul lor și încerc să duc mai departe ce am învățat. Mă încântă enorm că publicul vine la teatru și văd generații diferite împreună. Tinerii poate sunt mai vii, mai reactivi. Au curaj să critice, să pună întrebări. Îmi place că nu ne lasă să-i pierdem din vedere.
C.D.: Ce îți place astăzi la teatrul românesc?
C.I.: Prezența tinerilor și energia la care mă conectez. Îmi place că se discută despre teatru, deși uneori poate prea mult, că există dialog. Simt că există o atitudine mai constructivă. Îmi place teatrul în general. Oricum s-ar face teatru, eu aș lupta pentru existența lui în societate.
C.D.: Ce tip de spectatoare ești?
C.I.: Sunt o spectatoare foarte bună. Când sunt în sală, devin fascinată de tot. Îmi păstrez o anume naivitate. Sigur că mă interesează teatrul la nivelul profesiei mele. Urmăresc relațiile, actorii, cum se construiesc situații și se rezolvă. Dar mă duc cu îngăduință, curiozitate. Sunt un spectator care zâmbește, nu care ridică din sprânceană.
C.D.: Încheiem cu un exercițiu de imaginație. Dacă ar fi să debutezi mâine din nou, ai face ceva diferit?
C.I.: Greu răspuns, dar nu. Sunt mulțumită cu drumul meu. Am făcut exact cât am vrut și considerat. Parcursul meu a fost cel care a trebuit să fie. Nu am regrete, am muncit foarte tare și sper să mă bucur cât o să joc. Am o energia nouă în viața mea, studenții mei, și nu pot decât să fiu recunoscătoare că pot să fac atât de multe lucruri. Îmi respect propria călătorie, pentru că a fost frumoasă, bună și norocoasă.

foto:

Claudia Ieremia, De Bergerac. Fantasmele lui Cyrano
Credit foto: Adrian Piclisan


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *