Nona Rapotan
Un teatru mic, atât de mic încât numeri pe degetele de la mâini actorii angajați. Am trecut de multe ori prin fața Teatrului de Artă din Deva, de fiecare dată am admirat frumusețea clădirii, care are șansa să fie pe una din străzile vechi ale orașului, foarte puțin afectată de isteria comuniștilor. Mă gândesc că, în ciuda aparențelor, trupa e privilegiată. Urbea îi poate aprecia și încuraja pe actori, îi poate susține, chiar dacă tot ei impun repertoriul; pe de altă parte, Deva e relativ aproape de Timișoara sau alte orașe mai mari, unde actorii pot juca sau unde pot merge să vadă spectacolele breslei. Un schimb cultural necesar și benefic, deopotrivă, pentru că în felul acesta directorul instituției poate gândi un program managerial ce poate atrage recunoașterea specialiștilor.
Urmărind Secretul fericirii m-am gândit la toate acestea și încă la alte câteva lucruri. Dar întâi de toate m-a surprins tinerețea actorilor. Am căutat detalii despre unde și când au terminat facultatea și mi-a plăcut să aflu că Armand Crișan și-a susținut licența la Cluj, unde a studiat cu Miklós Bács, unul dintre cei mai buni actori (și profesori) din România postdecembristă. Aurelian Culea a terminat UNATC, iar Diana Dănilă, bucureșteancă get-beget, aceeași facultate, deci putem avea așteptări de la jocul lor, au studii la facultăți recunoscute pentru programele de studii propuse. În Secretul fericirii se întrebuințează serios pentru a ridica miza spectacolului, care are la bază un text scris de Alexandru Popa (nominalizat la Premiile UNITER 2024 la secțiunea „cel mai bun text românesc montat în premieră absolută” cu textul Lumea lui Frank, montat la Teatrul Metropolis). Spun asta, pentru că, surprinzător, replicile au încă de la primele scene un substrat de grosolănie care nu doar că nu este justificat/justificabil din punct de vedere estetic, ci ajunge să irite spectatorii. Senzația că asist la o combinație de stand-up comedy și teatru de revistă, o combinație cel puțin surprinzătoare pentru mine; o parte din confuzie cred că i se datorează regizorului (Mihai Panaitescu, cel care este și managerului instituției teatrale), cealaltă parte scenografiei. Un decor simplu, cu toate elementele din plastic (inclusiv plantele), de unde și senzația încropelii, însăilării, ceea ce nu ajută deloc actorii, care fac eforturi să-și ia în serios rolurile și să joace convingător. Nu cred că facem nicio favoare nimănui cu astfel de adaptări scenografice, invocând la nesfârșit scuza lipsei de buget; suntem în secolul XXI și putem suplini lipsa unui decor clasic apelând la alte mijloace scenice, cu impact vizual mult mai bun și care pot ridica mult cota spectacolului.
Revenind la tramă, Secretul fericirii pare în primă fază a se centra pe ideea absurdă a lui Tom (Armand Crișan) de a demonstra cu orice preț că fericirea e relativă și că, lucru important, nu poate dura la nesfârșit. Din dialogul direct cu David, prietenul lui cel mai bun, reiese că cei doi au familii, copii (câte doi); Tom e căsătorit cu Ana, care apare la un moment dat din dormitor, David cu Monica, personaj absent, dar invocat în permanență. Tot jocul gazdei – David – este menit să demaște infidelitatea celorlalți doi, aflăm asta în finalul reprezentației și ceea ce părea a fi o discuție cu miez filosofic se transformă într-o răfuială destul de agresivă, încărcată cu mult cinism (prea mult, dacă mă întrebați pe mine).
Aparent, Tom își asumă rolul persuasivului, el conducând dialogul cu o insistență diabolică într-o anumită direcție, în realitate se dovedește a fi un manipulator grosolan, care nu face altceva decât să se răzbune pe cei doi. Maleficul imprimă contextului creat special de David un ușor aer de superficialitate, din sală fiind încerci să urmărești firul logic al dialogului și să-ți dai seama unde vrea să ajungă David, dar de la un punct încolo te irită replicile nejustificat de obscene (a nu se interpreta că nu înțeleg rostul injuriilor sau argoului, numai că e o discrepanță mare între felul cum vorbesc personajele și felul cum arată și se poartă).
Armand Crișan face din Tom un rol bun, chiar dacă face exces de tușe pe alocuri, dar rămâne în zona credibilității, în schimb Aurelian Culea îi dă lui David multă sensibilitate și echilibru, două trăsături necesare când pe scenă sunt doar trei personaje. Diana Dănilă jonglează destul de bine cu stupoarea, frica și oroarea, semn că și-a studiat bine personajul. Sper ca cei trei actori să aibă șansa să joacă și în montări mai elaborate, cu texte mai profunde, care să le pună în evidență știința și pasiunea pentru artă.
Teatrul de Artă Deva
Secretul fericirii
Autor: Alexandru Popa
Regia, scenografia și grafică: Mihai Panaitescu
Distribuția: Armand Crișan, Diana Dănilă, Aurelian Culea
Data premierei: 10 februarie 2024
foto:
Armand Crișan, Secretul fericirii
Teatrul de Artă Deva. Credit foto: Que Productions