Portret de autor-Octavian Saiu

Irina Ionescu

Lectura poate acompania perfect pasiunea pentru teatru/artele spectacolului. Plăcerea de a citi și curiozitatea intelectuală de a afla mai mult/multe despre ceea ce am văzut ca spectatori ne îndreaptă întotdeauna spre literatura extrem de diversă care este conectată cu actul artistic. Vorbim aici despre caiete-program, interviuri, cronici, eseuri, memorialistică, dramaturgie și chiar de alte forme literare, ca poezia și proza (valorificate, uneori, în/drept montări scenice). Teatrul generează în jurul său un întreg corp de texte, emisiuni radio/TV și… mai nou, numeroase prezențe/resurse disponibile online – podcasturi, dezbateri, filme/reportaje ș.a. Se scrie și se vorbește mult despre teatru, informația fiind de multe ori la un click distanță. Dar asta nu înseamnă deloc că este și de cea mai bună calitate, ceea ce ne obligă permanent să facem diferența între maculatură sau ambalaje de brand, care pot ascunde, de multe ori, un conținut de slabă/proastă calitate și cărți cu adevărat valoroase, poate chiar esențiale și cu potențial formator pentru cei mai tineri dintre noi.

Pasiunea pentru teatru, curiozitatea intelectuală și plăcerea de a citi ne pot fi întreținute, în totalitate, alegând cărțile profesorului Octavian Saiu – cel mai important teatrolog și eseist român al momentului, conectat constant la nivel internațional cu universități de prestigiu, evenimente și structuri profesionale relevante, artiști/teoreticieni celebri. Autor NEMIRA (colecția Yorick) în ultimii ani, dat fiind că a publicat exclusiv la această editură, Octavian Saiu este foarte atent la ritmul cuvintelor/textului, scrie informat și bazându-se pe memoria sa culturală/teatrală imposibil de egalat (regăsim în paginile cărților o multitudine de repere și referințe, ce ne pot îndrepta lecturile/căutările, ca un perpetuum mobile, spre noi/numeroase alte teme și autori/artiști necunoscuți/insuficient studiați) și se distinge prin stilul concis/suplu pe care îl adoptă (pentru că niciun balast nu îngreunează fraza și dimensiunea volumelor).
Discursul său este unul foarte inteligent și absolut cuceritor/atractiv până la dependență. Structurat întotdeauna în jurul unor puncte esențiale, tot ce spune/scrie Octavian Saiu despre teatru/artele spectacolului are necesara „materie cenușie“ pentru a ajunge la ascultători/cititori în forme clare/potrivite coeficienților de inteligență pregătiți să înțeleagă și cele mai complexe teorii/concepte, distilate în forme limpezi, captivante și seducătoare.
„Teatrul cel mai frumos e cel visat, trăit în gând și printre gânduri, fără margini. El se poate naște din lectura unei cărți […] din întâlnirea cu o altă ființă, dintr-o fărâmă de experiență omenească. Se poate naște însă și în singurătate, dintr-o vorbă auzită demult, dacă ea reverberează într-un moment ideal, când ne acordăm tihna de a o reasculta în memorie. […] un teatru al oricui și al tuturor, deopotrivă, cu un repertoriu născut din vis, din imaginație și poftă ludică.“ Octavian Saiu în „Farmecul banalității – un teatru de fiecare zi“ (2022, p. 8)
„Dacă memoria teatrului este fotografică, atunci ceea ce luăm cu noi după căderea cortinei se depune într-un plan vizual intim, într-un album al eului. De acolo, din când în când, scoatem câte o fotogramă și o readucem la viață, cu toate emoțiile și gândurile stârnite atunci când am ales să o păstrăm într-un sertar al amintirilor. E ceva ce ne definște pe toți. Însă unii dintre noi, puțini, au un dar și mai special, de a converti teatrul în fotografie și, apoi, fotografia în pictură imaginară. Acei spectatori topesc contururile chipurilor și cromatica decorurilor într-o canava a eului, printr-un proces de sublimare, fără nici cel mai mic efort, și dau naștere unor tablouri uluitoare. Așa le văd, așa și le închipuie.“ Octavian Saiu în „Arta de a fi spectator“ (2021, pp. 165-166)

„Durerea este strădania teatrului de a-și depăși condiția de simplu divertisment, de a-și învinge mondenitatea pentru câteva clipe. De mai bine de două milenii și jumătate încearcă, însă reușește doar când satisfacția primară a spectatorului de a fi la depărtare de suferința personajelor se transformă în emoția și înțelegerea durerii. Menirea actului de spectacol nu e didactică, însă lecția teatrului înseamnă ca sfâșierea celuilalt să poată fi înțeleasă. Cu sau fără milă și frică, printr-un presupus catharsis sau doar la distanță, spectatorul are șansa în împrejurările extraordinare ale teatrului să pătrundă durerea unei alte ființe, să o priceapă și chiar, câteodată, foarte, foarte rar, să o traverseze ca experiență intimă.“ Octavian Saiu în „Durerea. Dincolo de teatru“ (2020, p. 15)

Vă invit să îl (re)descoperiți pe Octavian Saiu poate, întâi, prin prezențele sale online și – dacă v-a convins – să îi căutați cărțile în biblioteci, pe siteurile specializate sau la Editura NEMIRA, unde pot fi găsite cele mai recente. Este un efort care – vă asigur – va merita din plin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *