Teodora Marin, Ana-Maria Dumitru,
Anna Manolikaki
O scanare rapidă: o mamă, un câine, un copil, un tată, un adolescent, o poveste, o aniversare, o ușă și un accident. Dar cât poate descrie această copertină de cuvinte din esența spectacolului? Rabbit Hole nu e Alice în Țara Minunilor, dar păstrează un miez al acestei scrieri filosofic-ludice, fie și numai pentru că ne amintește despre un vis sumbru și copilăresc pe care cel mai adesea adulții îl au: cum evadăm din lumea reală și chiar din calea adevărului. Dintre toate personajele de pe scenă, Mama care își pierde copilul pare să surprindă cel mai bine această dorință de a uita de durerea sfâșietoare pe care o poartă sau de a o masca. „Încerci să-l ștergi pe Denis din viața ta, dând jucăriile lui altor copii, punând lucrurile lui în pod” sună o replică-avertisment. Răceala, distanțarea (punctată inclusiv prin îmbrăcămintea neagră, elegantă, dar și extrem de sobră) și reactivitatea personajului sunt capitonate cu gesturi sensibile: petece de scrisori sunt citite în tobogane gonflabile.
Aceeași tragedie este percepută din perspective diferite, fiecare personaj se schimbă într-un fel aparte, căci uneori durerea înseamnă încercarea de a fugi de trecut, de a i te sustrage, de a evoca tragedia cu scopul de a menține vie memoria persoanei care nu mai e, de a rămâne agățați în ceea ce simțim pentru că numai așa ne simțim conectați cu trecutul. Oamenii se transformă prin intermediul durerii, încearcă să își camufleze suferința sau, mai rar, să se confrunte cu ea și să tindă spre dorința de a se vindeca și de a merge mai departe. Montarea indică acest proces continuu, nelinear, în care se presupune că domesticești durerea și înveți să trăiești cu ea. Decorul e simplu: un desen copilăresc în fundal surprinde prin candoare și fragilitate, contrastând puternic cu teribila tragedie – e deopotrivă absență și prezență.
Care pare a fi soluția pentru imposibilitatea de acceptare a traumei? Evadarea într-un universul paralel. Acesta este cazul Mamei, o rătăcitoare prin propriile stări și emoții. Nu știe cum să se întoarcă în lumea reală, nu există nimeni care să o aducă la suprafață. Privind-o, te întrebi, inevitabil, câți dintre noi știm cum să îi alinăm pe cei care suferă? Certitudinea că fericirea nu există pentru propria persoană și pentru alții este probabil una dintre rănile cele mai vii ale oamenilor care s-au confruntat cu tragedia.
Spectatorul iese tulburat din confruntarea cu personajele și cu tristețea, furia, speranța, neputința, frica de a nu adânci durerea celui îndoliat. Rămâne speranța că putem imagina noi începuturi, aceea că putem iubi feliile adunate din trecut și din prezent. Și poate și acceptarea că piatra mult prea grea pe care o purtăm în buzunarele sufletului se poate ține strâns de o nouă frânghie.
Teatrul „Regina Maria” Oradea – Trupa „„Iosif Vulcan”
Rabbit Hole de David Lindsay-Abaire
Traducerea: Adina Oniciuc
Regia: Vlad Cristache
Scenografia: Andreea Tecla
Dresor canin: Alexandru Bondar
Cu: Alina Leonte, Răzvan Vicoveanu,
Giorgiana Coman, Gabriela Codrea,
Tudor Manea, Ivan Liam, Rara (câinele)
Cronică dezvoltată în cadrul atelierului
de critică teatrală “Drum the drama” coordonat de
Daniela Șilindean