Anchetă realizată de Daniela Șilindean
Având ca punct de plecare cartea Oltiței Cîntec, Kitul artistului începător. Cum mă fac cunoscut?, apărută la Editura Polirom în 2024, am provocat cinci oameni de teatru să își imagineze ce ar fi obligatoriu de inclus, din punctul lor de vedere, într-un posibil kit al unui artist de teatru aflat la început de drum?
Hunor Horváth, regizor, manager interimar al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara vorbește despre kitul fragilității și al rezistenței:
Dacă ar fi să imaginez un „kit” pentru un artist aflat la început de drum, nu l-aș reduce la o listă de obiecte, ci la o trusă de supraviețuire interioară. Pentru mine, teatrul nu este o profesie, ci un mod de a exista: un laborator de fragilitate, un ritual prin care învățăm să trăim împreună în incertitudine. Primul element este busola interioară. Ea nu se cumpără, se formează în timp. Îți trebuie o întrebare, o temă care să nu-ți dea pace: ce nu ești dispus să negociezi, nici pentru succes, nici pentru vizibilitate? Doar astfel reziști tentației de a deveni marfă. Apoi, curajul expunerii. Am crescut cu David Esrig: scena nu e un loc pentru siguranță, ci pentru risc. Greșeala și vulnerabilitatea sunt materia vie a artei. Într-o lume care cere performanță rapidă, teatrul rămâne locul unde poți rata cu sens. Al treilea element: comunitatea. Teatrul nu e un solilocviu, ci o țesătură de relații și de echipă. Mai puțin „networking”, mai multă încredere construită. Iar încrederea înseamnă și acces: multilingvism, traducere, atenție la cei de la margine. Adevărata comunitate se construiește incluziv.
Fără alfabetizare administrativă și digitală – contracte, bugete, drepturi, platforme – vocația rămâne captivă: nu sunt detalii, ci condițiile reale ale libertății. Și, poate cel mai important, un carnet de vise. Notează proiecte fără finanțare ori distribuție; unele vor muri pe hârtie, altele vor prinde viață mai târziu. A visa consecvent este un act de rezistență. Dincolo de selfmarketing și influencer culture, esența rămâne integritatea. Fără conținut real și o căutare continuă a autenticului și adevărului, totul se prăbușește. Cariera nu se clădește pe aparență, ci pe muncă, disciplină, subiectivitate și răbdare. Zeci de ore în sala de repetiții pentru un singur gest adevărat, o singură respirație comună. Teatrul crește lent ca un arbore: rădăcini adânci înainte de frunze luminoase. Nu cifre. Nu aparențe. Doar timp. Răbdare. Muncă…
La fel de important este procesul. Teatrul are nevoie de timp. E nevoie să-ți supui egoul artei, echipei, lucrului în sine. Am trăit asta în laboratoare de luni întregi, unde forma s-a născut prin încercări și erori, fără a forța „premiera”. În montarea Woyzeck, de exemplu, am petrecut săptămâni doar căutând tonul unei singure tăceri – și acolo s-a născut spectacolul; în Bluthochzeit (Nunta însângerată), polifonia unei comunități a apărut abia după ce am lăsat tăcerile să respire. Succesul autentic nu se fabrică artificial; apare organic, strat peste strat, din confruntarea continuă cu tine, cu lumea și cu întrebările despre ce a fost și ce va fi.
Teatrul este și un act etic: responsabilitate față de public, față de comunitate, față de societate. Kitul nu e doar pentru supraviețuire personală, ci și pentru continuitatea generațiilor viitoare. Fiecare început e o moștenire pe care o dai mai departe. Nu decor. Nu ilustrare. Nu succes facil. Ci respirație. Ci carne. Ci tăcere. Ci adevăr. Teatrul e exercițiu al realului – al ceea ce găsim în adânc, în noi. „A fi cunoscut” e un efect secundar; fundamentul este adevărul. Dacă lipsește miezul, totul face implozie: un balon de aer cald risipit în van. Kitul nu se închide. El se scrie împreună cu fiecare tânăr artist care intră pe scenă.
Diana Katharina, lector universitar, critic de teatru, AICT.ro, scrie despre golul din mijlocul unei zile pline:
Cu siguranță, kitul ar include un capitol consistent despre presiune – presiune de toate felurile (mediul artistic, familia, constrângeri financiare etc) și feluri posibile de a-i face față. La început de drum te afli într-un balans fragil între dorința de vizibilitate, de a fi remarcat, de a face cât mai multe, pe de o parte, și resursele pentru a te construi fără să simți că pierzi timp, pe de cealaltă parte. Vrei să fii disponibil, relevant, prezent. Ai și energia necesară. Însă, este foarte important să existe o reflecție despre cât combustibil se arde în această cursă. Care sunt potențialele riscuri emoționale, fizice? Aș putea să mi le asum? Ce resurse am pentru a le diminua?
Plafonarea ar fi un alt subiect bun de dezbătut, chiar și la început de drum. Plafonarea nu vine cu zgomot, ci se instalează ca un gol în mijlocul unei zile pline. Faci ce îți place, dar nu mai pulsează nimic în tine. Folosești formule repetitive, produci fără să chestionezi, nu te mai surprinzi și începi să fii din ce în ce mai econom în comunicare, interacțiune și chestionare. A recunoaște că te-ai plafonat nu înseamnă slăbiciune, ci luciditate. Înseamnă să accepți că există fisuri, iar dacă ești la început, să fii conștient de apariția lor… mai devreme sau mai târziu.
Uneori cred că totul se reduce la pauze. Mi-ar plăcea o contribuție colectivă în vederea conturării unui Manifest pentru time out/off – care normalizează absența artistică. Un fel de „nu sunt prezent, dar rămân relevant”. Într-o lume în care ne etalăm gălăgios performanțele, ar fi benefic să fim la fel de generoși și cu timpii aceia pe care îi considerăm morți sau pierduți. Să devenim mai buni în a negocia pauza, lipsa de productivitate, plafonarea în favoarea noastră.
Aș vrea ca în kit să nu apară deloc cuvântul „autenticitate” (sau orice derivat al său).
Mi-ar plăcea să citească cineva acest posibil kit într-un punct culminant al unei defecțiuni ce afectează (pe termen nedeterminat) toți furnizorii de servicii de Internet și televiziune, întrebându-se în bezna noii realități: cum mă fac cunoscut?
Marin Lupanciuc, actor, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, imaginează un starter pack:
Nu știu cât de avizat sunt să concep un întreg kit pentru actori, ci, mai degrabă,
m-aș concentra asupra unui starter pack bazat pe propria experiență. Voi încerca să concep unul care să-i includă atât pe actorii care se află la început de drum, cât și pe cei ce vor să se facă cunoscuți, în această ordine. Unde se trasează limita, decide fiecare pentru el. În definitiv, ne macină aceleași frici și întrebări, indiferent de stadiul carierei. Și asta e de bine!
-Încercați să NU ÎNCEPEȚI munca așa cum am făcut eu la începutul textului: CU O SCUZĂ :))). Ăsta ar fi un mic bonus din grămada de „așa nu-uri” pe care am
adunat-o! Vedeți?!? Continui cu scuzele…
-Păstrați-vă CURIOZITATEA și BUCURIA începuturilor! Să nu credeți că ați depășit momentul de început și acum trebuie să fiți „buni”. Sunteți cei mai buni atâta timp cât nu renunțați la cele două.
-Muzică de suspans, sunete de tensiune în crescendo: MUNCIȚI! Da, pe cât de banal, pe atât de adevărat. Munciți sincer și responsabil, munciți în timpul liber. Faceți mai mult. Faceți sport, citiți orice – doar citiți! Uitați-vă la filme, urmăriți știrile, rămâneți în contact cu lumea. Faceți o meserie care studiază condiția umană, explorați-o cât mai mult.
-Aveți ÎNCREDERE! Nu doar în voi, ci și în proces! Toate întâlnirile din domeniu, toate experiențele, toate reușitele și eșecurile vor da roade pe nesimțite în viitorul apropiat.
-NU VĂ COMPARAȚI cu alții! Ca oameni, habar nu avem de fluctuațiile sorții și ale drumului în viață. Țineți-vă cât mai departe de risipa asta de timp.
-Să NU RENUNȚAȚI, dacă nu ați reușit din prima sau a cincizecea oară să luați un casting. Și ce spun aici nu e complezență, ci adevăr: castingul nu e un etalon pentru aptitudini, ci unul pentru experiență. Cu cât dai mai multe, cu atât mai bun devii :)!
-SOCIAL MEDIA îți poate fi cel mai bun prieten, dacă promovezi calitatea și nu hype-ul!
-Ah, da! Încă ceva! Păstrați, în acest starter pack, dar și în interiorul vostru, puțin loc pentru NOROC! Păstrați un interval cât o respirație între gândurile grele pentru acest licăr de speranță, căci nu are nevoie de mai mult. Și, la fel cum luați în plex și durerea ghinionului și a neșansei (pentru că știu că o faceți), întâmpinați norocul ca pe un vechi prieten care venea de mult țintă către voi, dar care s-a rătăcit puțin pe drum.
Ana-Maria Ursu, actriță, regizoare, co-fondatoare a Teatrului „Basca” din Timișoara, scrie despre kitul de supraviețuire al unui actor:
Dincolo de luminile scenei și de aplauze, această meserie este un adevărat test de rezistență interioară. De aceea, orice actor sau actriță are nevoie de un „kit de supraviețuire” bine pregătit, care să îi fie aliat în momentele dificile.
În primul rând, în trusa de urgență trebuie puse trei elemente: nervi de oțel, tâmplă tare și stomac puternic. Sunt instrumente cu care am plecat din facultate și care m-au ghidat până acum în carieră. Ele devin indispensabile atunci când apar situații neprevăzute, castinguri pierdute sau colaborări unde tensiunea și presiunea ating cote maxime. Fără aceste „arme interioare”, actorul riscă să fie copleșit de emoții, să fie doborât de critici sau refuzuri.
Totuși, viața de zi cu zi cere alt tip de resurse. Aici intervin „cremele” simbolice: pasiunea, munca și perseverența. Acestea hrănesc constant motivația și îi dau actorului energia de a repeta, de a învăța și de a căuta mereu să evolueze. Nu se poate baza pe talent, că e fragil. Talentul trebuie protejat prin muncă.
Un alt ritual necesar este „dușul rece” cu încredere în sine. Poate părea un gest minor, dar în realitate este fundamentul unei cariere sănătoase. Încrederea în propriile abilități nu este o dovadă de orgoliu, ci o ancoră în fața tuturor provocărilor. Știu că par cuvinte mari, parcă scoase din manualele motivaționale, dar… de ce să nu ai încredere în tine? De ce să nu construiești, pas cu pas, o carieră care să-ți aducă atât bucurie, cât și stabilitate? De ce să nu ai grijă de sănătatea ta emoțională și fizică?
Nu sunt utopică, nu zic că practic sportul încrederii și al protecției la cel mai înalt nivel, dar cred că e bine să tindem spre o breaslă mai sănătoasă în care „kitul de supraviețuire” să devină „kitul de întreținere a talentului”. Forța reală a actorilor nu se vede pe scenă, ci se construiește în spatele cortinei, în momentele de nesiguranță și în fața obstacolelor.
Luana Pleșea, realizator GPS Cultural, Radio România Cultural, pune în pagină gânduri realiste:
Încerc să fiu realistă, dar cred că nu este deloc simplu să dai sfaturi, mai ales în aceste vremuri, artiștilor aflați la început de drum.
Și totuși… În primul rând, trebuie să știe să asculte și să comunice. Să poată convinge managerii culturali, regizorii, directorii de instituții că teatrul este cu adevărat ceea ce își doresc să facă. De asemenea, cred că foarte mult va conta reziliența lor, cât de bine vor face față provocărilor care vor deveni tot mai diverse și mai imprevizibile. La finalul studiilor, cei aflați la început de drum ar trebui să aibă bine puse la punct competențele formate în timpul anilor de facultate și să continue să acumuleze experiențe, chiar dacă, la un moment dat, vor considera că știu suficient de bine ce au de făcut. De fapt, trebuie să continue formarea pe tot parcursul vieții, provocările vor continua să apară.
Să participe la cât mai multe castinguri – să aibă încredere în ei, chiar dacă vor primi multe răspunsuri negative. De fapt, dintr-o sută de solicitări, să nu fie dezamăgiți dacă primesc un singur răspuns pozitiv. Pentru un început de drum, nu este nimic grav. În plus, să învețe să se promoveze constant, să nu se mulțumească cu o singură reușită, oricât de valoroasă ar părea. Să fie deschiși să colaboreze și cu alte instituții, să participe în persoană la evenimente și să se promoveze constant în mediul online, să-și creeze spațiu pe rețelele sociale în care să vorbească publicului despre activitatea lor, iar acest demers să fie unul frecvent. Vor avea mai multe șanse de a deveni cu adevărat vizibili pentru manageri, regizori și spectatori. Desigur, e esențial să își creeze contacte în lumea teatrului, indiferent că este vorba de instituții de stat sau spații independente. Acesta ar putea deveni unul dintre punctele lor forte.
Și dacă nu au făcut-o încă, acum ar fi momentul să își pună la punct un portofoliu. De asemenea, este nevoie de foarte multă seriozitate, să nu fie fericiți cu un loc călduț și să nu întârzie la repetiții. Sunt câteva dintre atitudinile care vor fi în avantajul lor.
În ultimii ani am avut bucuria să urmăresc, prin parcursul Galelor HOP, mulți artiști aflați la început de drum. Pasiunea, implicarea cu care au lucrat, lupta lor cu ei înșiși pentru a fi mai buni, pentru a crește și a ajunge mai departe au fost și sunt extraordinare. I-am văzut crescând și căpătând vizibilitate. Mă simt recunoscătoare că i-am cunoscut pe o parte dintre ei măcar și am încredere în reușitele lor.
