de Jessica Sabrina Crainic
Începutul unei stagiuni teatrale aduce mereu promisiunea unor întâlniri speciale între artiști și public. Teatrul de Artă din Deva și-a deschis stagiunea 2025-2026 cu premiera spectacolului Chestiuni de familie, în regia lui Sandu Grecu. Montarea a venit ca un semnal că noul sezon teatral va fi unul dedicat temelor vii, directe, care ating spectatorul prin sinceritate și umor, dar și printr-o energie scenică proaspătă.
Chestiuni de familie (Ah, femeile astea…) este o comedie de situație care are în prim plan un bărbat trecut de 40 de ani care este surprins de soție, în locuința lor, în compania unei femei pe care voia să și-o facă amantă. Își minte soția că e fiica lui dintr-o relație veche și explică prezența ei la ora aceea târzie prin faptul că aceasta avea nevoie de un sfat pretinzând că e însărcinată. De aici rezultă o mulțime de situații comice, încurcături și tot mai multe minciuni în încercarea de a rezolva problema. Finalul este imprevizibil. Soția dezvăluie amantei că a știut de la început că a fost o minciună, dar a vrut să-l facă pe soț să sufere și să-i dea o lecție.
Într-un decor simplu (o cameră cu trei intrări, o masă, o canapea, un fotoliu și câteva scaune) se petrece toată acțiunea. În felul acesta accentul cade pe jocul actorilor, iar spectatorii devin martori la o chestiune de familie.
Eugen Pădureanu, în rolul soțului, a avut o prestație deosebită și a umplut scena prin energie, emoții și stări. Deși este pe cale să-și înșele soția, reușește să facă publicul să-l simpatizeze pentru defectele și reacțiile sale naturale. Minciunile nu sunt credibile de la început, dar totul se derulează rapid și nu mai poate da înapoi. Acesta suportă căderile în ridicol și răsturnările de situație și este nevoit să exploreze mai multe stări emoționale.

Soția, Sophie, interpretată de Roxana Olșanschi, este femeia înșelată, dar care face în așa fel încât să întoarcă situația în favoarea ei. Din confruntările cu soțul și amanta reies situațiile cele mai comice. Ea este vocea lucidă care scoate în evidență ridicolul soțului. Este calmă și ironică pentru că știe de la început adevărul și își manipulează soțul pentru a-l aduce în stări din ce în ce mai tensionate. Momentele de confruntare cu soțul sunt foarte expresive, folosind gestica și expresia facială pentru a obține hilarul.
Amanta (Mădălina Iagăr) a avut o prezență scenică deosebită, a sedus prin voce, gesturi și folosirea corpului fără a exagera. Deși, la suprafață, poate părea trivială, în contextul piesei și prin interpretare, amanta a avut substanță și profunzime. La început se amuză de situația în care a intrat datorită minciunilor amantului și joacă rolul fiicei. Când lucrurile se complică din ce în ce mai mult devine serioasă și mărturisește soției adevărul.
Deloc de neglijat sunt cele trei personaje care întruchipează familia Walter (soț, soție și fiu), invitată la o cină de afaceri. Cei trei sunt conduși de vocea mamei care dictează totul și se sincronizează perfect în gesturi și atitudini. Aceștia (Gianina Iconaru, Ștefan Abrudan, Dumitru Stegărescu) sunt hazlii prin felul de a vorbi, ticuri și interpretarea unui fragment dintr-un concert de Bach. Bărbații familiei, în ciuda seriozității aparente, sunt atrași de amantă.
Punctul culminant îl constituie apariția în scenă a unui alt personaj, mama amantei (Andreea Pascu) care complică situația prin intervenția ei neașteptată. Aceasta se îmbată, mărturisește adevăruri dureroase din viața ei, dar care nu se potrivesc cu valul de minciuni și șochează pe toată lumea.
Regizorul spectacolului pune accent pe comunicarea non-verbală și pe replici cu impact, creând momente de umor prin gesturi și expresii. Fiecare personaj este bine definit, iar relațiile dintre ele sunt explorate prin conflicte și momente de tensiune comică.
Spectacolul transmite ideea că minciuna și infidelitatea pot complica viața de familie. Sub bagheta lui Sandu Grecu, actorii reușesc să transforme conflictele și neînțelegerile în momente savuroase.
Teatrul de Artă din Deva
Chestiuni de familie
Adaptare după Bună dimineața, tăticule de Jean Poirret
Regia: Sandu Grecu
Scenografia: Sandu Grecu
Video design: Que Productions
Distribuția:
Ștefan – Eugen Pădureanu
Sofie – Roxana Olșanschi
Marlene – Andreea Pascu
Julie – Mădălina Iagăr
Doamna Valter – Gianina Iconaru
Domnul Valter – Ștefan Abrudan
Frederic – Dumitru Stegărescu
Foto 1:
Dumitru Stegărescu, Eugen Pădureanu,
Ștefan Abrudan, Mădălina Iagăr în Chestiuni de familie, r. Sandu Grecu
Teatrul de Artă din Deva
Credit foto: Que Productions
Foto 2:
Roxana Olșanschi, Andreea Pascu, Ștefan Abrudan, Dumitru Ștegărescu,
Gianina Iconariu în Chestiuni de familie, r. Sandu Grecu
Teatrul de Artă din Deva
Credit foto: Que Productions



