de Nona Rapotan
Livada de vișini are o valoare testamentară indicibilă, iar Nikita Betehtin a construit întreg spectacolul ca fiind unul al memoriei. Dureros pe alocuri, greu de privit în altele, imprevizibil și infidel, căci festele memoriei nu sunt întâmplătoare. Monologul uitării din finalul unuia din cele patru acte este o confirmare a faptului că memoria omului are și rol protector: rememorăm (ne readucem aminte) doar ceea ce ne-a ajutat să mergem mai departe. Evenimentele tragice devin borne ale trecerii noastre prin viață și convertirea suferinței în experiență (utilitatea evenimentului pe care adesea nu o conștientizăm) vine ca o consecință firească. Nu suntem pregătiți niciodată pentru marile grozăvii ale lumii – războaie, calamități naturale etc –, dar suntem dispuși oricând să judecăm în termeni de bine și rău deciziile semenilor ce privesc (in)direct conservarea oricărei forme de moștenire spirituală și/sau materială.
Trebuie să mergem înainte, să dansăm!
Nikita Betehtin a montat pentru Teatrul de Nord din Satu Mare Livada de vișini asumându-și în totalitate limitele spațiale. Într-un teatru cu o trupă ce pare să graviteze ad infinitum pe o orbită mult prea departe de epicentrul acțiunii, textul lui Cehov capătă profunzimi nebănuite, căci personajul principal devine actorul, nu personajul. Riscul e cu atât mai mare cu cât în Livada de vișini vorbim mai degrabă despre un personaj colectiv – familia –, iar împărțirea clasică în principal și secundar este total nefolositoare. Actorul este Corneliu Jipa, iar Firs devine narator (povestitor), martor direct al catastrofei vânzării, depozitar al memoriei familiei, cunoscător al bunului mers al lucrurilor. Spectacolul îl deschide Firs, iar închiderea acestuia o va face actorul. O dedublare gândită sub forma unui omagiu adus unui profesionist a cărui carieră este parte integrantă din istoria Teatrului de Nord: cei peste patruzeci de ani de carieră a lui Corneliu Jipa sunt în același timp și ani de istorie a teatrului sătmărean.
O scenografie minimalistă, un spațiu gol cu care cei doi scenografi – MO-LU (adică Aleksandr Mokhov și Maria Lukka) – știu ce să facă, îl îmbracă în umbre, straturi ale unei memorii din ce în ce mai infidele și îi schimbă dimensiunile dând o plasticitate nebănuită limitelor spațiale. Timpul devine vector al schimbării, iar oglinda din deschiderea spectacolului un colț al reflecției personale și/sau colective, dar și unul al reflexiei. N-avem nevoie de amintiri decât în măsura în care știm ce să facem cu ele, iar valoarea adăugată odată cu trecerea timpului intră într-un calcul care ne ajută să facem diferența: livada de vișini nu e doar moștenire de familie, ci și loc cu valoare de simbol. Balul nu se mai desfășoară într-un salon, pentru că tot spectacolul se mută într-un bâlci. Simeonov-Pişcik Boris Borisovici este clovnul, iar Firs încearcă (probează?) să vadă cum i-ar sta în rol de slujitor al acestuia (nasul de clovn într-un contrast total cu sobrietatea costumului).
Mulți cavaleri, puține doamne!
Ceasul digital proiectat pe peretele lateral al scenei e într-un contrast total cu elementele de decor: câteva scaune pierdute pe scenă. Nici proiecțiile video de pe ecranul supradimensionat din spatele scenei nu par să completeze istoria familiei. Coroanele vișinilor retezați de topor compun o defilare a speranțelor retezate brutal, iar costumele personajelor întregesc atmosfera: bâlciul deșertăciunilor este ultimul capitol al istoriei familiei.
Un spectacol de o sensibilitate aparte, ridicat cu ajutorul unei distribuții foarte bine gândită. În jurul lui Firs (Corneliu Jipa) se adună într-o paradă a speranțelor retezate Ranevskaia Liubov Andreevna (Alina Negrău), Ania (Raluca Mara), Varia (Roxana Fânață), împreună cu Gaev Leonid Andreevici (Ciprian Vultur), Lopahin Ermolai Alekseevici (Andrei Stan), Trofimov Piotr Sergheevici (Andrei Gîjulete) și Simeonov-Pişcik Boris Borisovici (Tibor Székely) și toți ceilalți. Foarte bine construite scenele în care băiatul (Rareș Vălean) se ivește de niciunde în scenă, iar roata trăsurii transformată în jucărie captează tot efortul adulților de a păstra ceea ce era pierdut de mult: livada de vișini nu va mai fi spațiul de joacă preferat de copii, pentru că pomii au fost retezați de orgolii personale.
Livada de vișini, în regia lui Nikita Betehtin, spectacolul Teatrului de Nord din Satu Mare, provoacă reflecția și duce spectatorul în spatele scenei, acolo unde ideile capătă concretețe și unde eforturile creative compun un întreg univers. Nici vorbă de dezvrăjire, pentru că Nikita Betehtin are grijă să mențină discursul în zona artei: o artă care n-ar mai exista în absența sălii, a celor care aleg să vină la teatru seară de seară. Cehov rămâne contemporanul nostru, temele de reflecție propuse de el nu-și pierd din valoare și profunzime, iar actorii joacă cu bucurie: sunt conștienți că fascinația devine posibilă doar atunci când prestațiile lor sunt pe cât de lucrate/profesioniste, pe atât de pline de emoție.
Teatrul de Nord din Satu Mare
Livada de vișini după A. P. Cehov
Traducerea și versiunea scenică: Raluca Rădulescu
Regia: Nikita Betehtin
Scenografia: MO-LU
Video design: Mihail Zaikanov
Distribuția:
Firs – Corneliu Jipa
Ranevskaia Liubov Andreevna – Alina Negrău
Ania – Raluca Mara
Varia – Roxana Fânață
Gaev Leonid Andreevici – Ciprian Vultur
Lopahin Ermolai Alekseevici – Andrei Stan
Trofimov Piotr Sergheevici – Andrei Gîjulete
Simeonov-Pişcik Boris Borisovici – Tibor Székely
Charlotta Ivanovna – Carmen Frățilă
Epihodov Semion Panteleevici – Cristian But
Duniaşa – Anette Marka
Iaşa – Bianco Erdei
Un băiat – Rareș Vălean
Foto 1:
Tibor Székely, Ciprian Vultur, Andrei Gîjulete, Alina Negrău, Roxana Fânață în Livada de vișini, r. Nikita Betehtin
Teatrul de Nord din Satu Mare
Credit foto: Flor Podesnyi
Foto 2:
Corneliu Jipa în Livada de vișini, r. Nikita Betehtin
Teatrul de Nord din Satu Mare
Credit foto: Flor Podesnyi
