de Irina Ionescu
Regizor de teatru și film, dramaturg, scenarist (ficțiune și documentar) și producător, Radu Popescu – absolvent de Medicină, apoi de Regie Teatru și Scriere dramatică (Master) – este și creator de brand, dat fiind că a înființat ca antreprenor/manager cultural Teatrul Apropo (din 2018, aflat în Pipera – București) și Festivalul Bucharest Fringe, un maraton al teatrului independent, ajuns – anul acesta – la cea de-a XV-a ediție. A scris peste douăzeci și cinci de piese de teatru (unele dintre ele apărute în cele două volume pe care le-a publicat: în 2024, la Editura EIKON și în 2019, la Casa de pariuri literare). Textele sale au fost montate în țară (Constanța, Oradea, Iași, Odorheiu Secuiesc, Târgu-Mureș) și în străinătate (Marea Britanie, Italia, Austria, Spania) și/sau au fost câștigătoare ale unor concursuri de dramaturgie naționale și internaționale. A colaborat, de asemenea, cu Teatrul Național Radiofonic. Ca regizor a semnat peste treizeci de spectacole, majoritatea dintre ele pentru scene independente, dar și la Reșița sau în alte teatre din capitală.
La nivelul conținutului, ceea ce scrie Radu Popescu ține, în general, de sfera iubirii și a relațiilor, de împlinire și apartenență. De valori profund umane – demnitate, libertate, educație, într-o societate plină de prejudecăți greu de învins. Multe texte au accente feministe, fiind dedicate condiției femeii pe teritorii preponderent masculine, depășirii convențiilor erotice sau corpului feminin ca obiect tranzacțional.
Vă propun să îl descoperiți pe Radu Popescu prin textele pe care le scrie (două scurte fragmente pot fi citite în continuare), dar și cu speranța că spectacolele sale sunt/vor fi prezente în programul festivalurilor sau în repertoriile teatrelor la care aveți acces.
„Alexandra: Lumea se vede cu totul altfel de la etajul al doisprezecelea. Mai ales atunci când clădirea de business în care te afli e construită în mod aproape ilegal într-un cartier de case vechi cu nivelul maxim de două etaje. Vezi tot, toate curțile oamenilor, toate obiectele acelea risipite, gardurile și acoperișurile și pomișorii chirciți care dau să înfrunzească timid, grămezi de cărămizi și moloz, plastice, carcase vechi și uitate de mașini, cauciucuri uzate, lopeți, țevi, resturi. Unele case par părăsite, în alte părți buruieni anormale cresc peste terenuri virane ce-și așteaptă investitorul plin de bani să ridice un competitor sediului mândru în care te afli. «Mândria merge înaintea pieririi, și trufia merge înaintea căderii» (Proverbe 16:18).
Ești sus, deasupra tuturor și te simți așa… Respiri aerul ăsta îmbibat cu orgoliu, cu sete de bani, cu luptă pentru nimic. Mă simt mare și umilă, sufocată de această lume încrâncenată, mică în mândria mea, golită […] Ce caut eu aici?“ (Ultima dorință, 2010)
„Nicole: Și dusă a fost. Game over. End of story. Recycle Bin. Delete. Sfârșitul aventurii. De ar fi lucrurile mereu atât de simple. Dar nu sunt. Când crezi că ceva… capătă sens. Dar nu. Vine bunul Dumnezeu și vomită pe tine. O mare de iubire. Ei, o să lupt. Fiecare cu armele lui, ca să zic așa. Pentru că mi se pare mișto. Să nu mai fii singur. Să fii cu cineva. Să te forțezi să accepți pe cineva lângă tine. Cu toate obiceiurile lui. Bune, proaste. Cu toate ale lui. E așa, haios. Ca un joc – cu mult drag de ea. Mai ales că ei îi face așa o mare bucurie. Pare făcută pentru asta.“ (Ultima dorință, 2010)
„[…] Kreon: Ai făcut sex cu fata mea?
Iason: Ce? Cum?
Kreon: Cum?!
Iason: E virgină.
Kreon: Așa crezi?
Iason: Da…?
Kreon: Chiar și dacă ar fi așa… Asta nu mai e demult un impediment în zilele noastre, nu?
Iason: Știi mai multe decât vreau să îmi imaginez.
Kreon: E datoria unui tată de fată.
Iason: Mă rog…
Kreon: Deci?
Iason: E majoră.
Kreon: Din seara asta.
Iason: Da.
Kreon: Deci ați făcut-o.
Iason: Nu. (scurtă pauză) Deși aș fi vrut.
Kreon: Și ea.
Iason: Și ea, da. Cred.
Kreon: Ești un tip sincer. Poate chiar periculos de sincer. Nu ți-e teamă?
Iason: Cu tine cred că îmi permit.
Kreon: Ha!
Iason: De fapt nu sunt tot timpul atât de sincer. Doar când simt că minciuna nu mi-ar folosi la nimic.
Kreon: Ha! Corect. (scurtă pauză) Îmi placi, domnule Iason: Ești surprinzător. Nici pe departe atât de superficial pe cât crede lumea.
Iason: O să o iau ca pe un compliment.
Scurtă pauză.
Kreon: Ți-ai da viața pentru copilul tău? […] Eu sigur. […] Dar știi de ce? Pentru că înțeleg. Viața. Mersul lucrurilor. Noi mergem în jos. Ei în sus. Așa e firesc, deși…
Uite, Glauke, cu toate netezimile ei îmi reflectă ridurile; iar energia de care dă pe dinafară mă epuizează… Iar mie îmi rămâne doar o brumă de vitalitate […] Tu încă mai ai timp, dar peste zece – cincisprezece ani vei fi fix ca mine.
Dar așa e firesc, ăsta e mersul. Iar un astfel de sacrificiu ar fi un gest de curtoazie. De mulțumire. În fața forței vieții. Pentru că mi-a dat atâtea.
[…]
La ce sunt buni copiii?
Iason: Să îi crești? Să te bucuri de ei?
Kreon: Să muncești pentru ei. Să suferi pentru ei când suferă, poate mai mult decât ei. Să îi respingi atunci când te fac să suferi și să suferi și mai mult din cauza asta. Și să îi urăști pentru tinerețea pe care ți-o aruncă în față. Pentru că vei muri înaintea lor; sau dacă – Doamne ferește! – ar muri înaintea ta, să suferi și mai tare, mai tare ca orice… Și la final să speri poate la o strângere de mână pe patul de moarte, în cel mai bun caz.
Iason: Destul de pesimist.
Kreon: Eu aș zice mai degrabă că e realist.
[…]
Kreon: Tu ești în faza fericită acum. Dar pe măsură ce copii cresc, părinții se afundă tot mai mult în amintirile dulci de pe când aceștia erau mici. Și inocenți. Puri și veseli. Și părinții mult mai tineri și mai plini de viață. Iar când oboseala se așterne pe tine ca un praf iremediabil, definitiv, începi să te întrebi: unde am greșit? Pentru că al tău copil s-a transformat în ceva ce nu mai recunoști și nu mai înțelegi. Și nu mai controlezi. Un adolescent – aaah, bleah! – apoi un adult. O ființă cu care nu prea mai ai multe lucruri în comun. Și tot ce mai poți spera sunt niște nepoți care să reînnoade, la distanță, bucuriile și energia pierdută, peste timp. De parcă asta ar mai putea salva ceva, de parcă toate schimonoselile astea care ne fac inima să tresalte nu ar fi oricum exact ceea ce sunt, ceea ce au fost întotdeauna: o inutilă luptă pentru perpetuarea… lapților. Emoții, sentimente, porniri pe care le crezi doar ale tale… și care, de fapt, sunt aceleași pentru miliarde și miliarde. Insecte într-un gigantic experiment biologic. Colcăială, viermuială… Îîîîh! Hai, să bem!
[…]
Kreon: De fapt ne iubim și copiii. Pentru că ce sunt ei? Reflexii palide ale noastre. Noi știm că suntem mult mai buni decât ei, dar îi iubim și pe ei, săracii.
Iason: Asta e maxima sinceritate.
Kreon: Maxim! Am spus!“
(Medeea: furie, 2022)
Foto 1:
Credit foto: Vicențiu Amarandei
Foto 2:
Foto: Coperta cărții Moștenirea Medeei – 4 piese de teatru
Valentina Zaharia în Medeea: furie, Teatrul Apropo din București
