de Doru Mareș
Richard III al lui Andrei Măjeri conturează geografia unor serii de cupluri, la rândul lor generate de dubletul demonism – fascinație. Preluând textul shakespearian, cel în traducerea lui Horia Gârbea din monumentala ediție Volceanov, apărută la Tracus Arte, versiunea scenică lucrată de regizor alături de Alexandra Felseghi, cu inserții din Henric VI, aduce în scenă toate generațiile, actori și personaje, de la Luca Bran, un puști de 10 ani cu un aplomb măsurat de naturalețe (în rolul lui Richmond), și Robert Balint, cu doar cinci ani mai mare și în triplu rol (prinții moștenitori, în oglindă în parcursul reactivității adolescentine generate de întâietatea la tron, dar și un paj), până la starurile incontestabile ale Teatrului „Regina Maria” din Oradea, Ioana Dragoș Gajdó și Richard Balint (în patru roluri schimbate rapid și cu o individualizare de excepție). Cheia poveștii (care istorie a fost cândva, într-o perioadă tulbure și extrem de violentă a Angliei, pe când Războiul de 100 de ani se încheia odată cu, la celălalt capăt al Europei, căderea Constantinopolului, pentru ca după numai doi ani să înceapă Războiul celor două roze, pentru încă 32 de ani), care se termină cu doi ani înaintea sfârșitului conflictului dintre casele Lancaster și York, este însă una ce depășește istoria factuală, pentru a se desfășura aproape faustic, prin cuplul Richard – Buckingham, realizat de Petre Ghimbășan și Răzvan Vicoveanu. Cel dintâi, demon fascinator, un fel de Mefisto pentru care crimele sunt năzbâtii și strategie substanțială în același timp, al doilea un Faust fără portofoliu, a cărui unică emoție e fascinația exercitată de Richard, cuplată nemărturisit, dacă nu chiar inconștient, cu anume interese de rang și avere, de exercitare a puterii după modelul idolului manipulator.
Richard al lui Petre Ghimbășan e un duh hiperactivat de un ADHD egal cu eternitatea infernală, actorul dovedind adevărate performanțe fizice și vocale în reprezentarea personajului. Și Richard, și Buckingham își calculează pașii, dar dacă primul e monstruos în voluptatea și ludicul crimei, al doilea, revers temporar al medaliei, e monstrul in statu nascendi, cu un soi de timidă stăpânire de sine, de paradoxală tandrețe întru ucenicia la mecanismele caruselului exterminator.
Căci despre un carusel este vorba în decorul imaginat de Adrian Balcău, o jucărie care e lumea, cu aplicația numită lumea puterii, învârtindu-se ca toată planeta cu, de o parte un interior mărginit de fragmente de armură, al cărui centru e un pat (sugestie a evenimentelor esențiale: naștere, perpetuare, moarte, croire de planuri) și un dulap negru cu multiple sertare ale lumii interioare, de cealaltă o dublă serie de scări, încheiată cu platforma tronului, areal public al exercitării, subminării, trucării și câștigării puterii râvnite, pervertite, însușite în băi de sânge. Deasupra, încheind verticala planurilor, video designul lui Andrei Cozlac, cu o pereche de ochi care par mai degrabă o răsturnare în negativ, un înalt al „adâncului”, pe unde trec păsări cernite, nori care alunecă unii într-alții și un soi de molie bântuitoare. Pe scări, în sus și-n jos, personajele care, în definitiv, pornesc dintr-una și aceeași familie a Plantageneților, dintr-un adamic Eduard III, și care se macină pe măsură. Ca lumea, nu? Doar, pe de altă parte, dincolo de scândură suntem aici și acum, în ordinea prezentului continuu, cu Edy, Bucky și ai lor. Diminutive care nu au nimic hazliu ori prietenos, ci blând depreciativ, anunțând probabile și provocate morți.
Costumele, tot în concepția lui Adrian Balcău, sunt o ingenioasă combinație de medievalitate și actualitate, disonanțele nefăcând decât să asigure limpezimea ideilor care structurează spectacolul: când un mini sub o mantie princiară, când apărători metalice de mâini, umeri ori piept, când căști ale vreunui IPhone, când cagule de ucigași de profesie (evident, Richard și Buckigham). Central și continuu, bizarul șobolan de pe tricoul lui Richard.
Un șobolan în lipsă de Hamlet justițiar, nu și de reguli implacabile ale destinului, însă din inventarul macabrului condiției puterii: spectacolul își asigură circularitatea prin utilizarea copilului Richmond care e vizibil de la bun început, în primul rând al sălii, sprijinit de prelungirea avanscenei, aproape ca un defect regizoral/accident de public, loc de pe care va urca în final (cu un monolog hotărât-persuasiv), înjunghiindu-l pe Richard și suindu-se pe tron, în hlamida regală, ca semn că istoria, inevitabil, se va repeta tot așa, cine știe până când.
În context, femeile, mame ori soții de regi în funcție sau de-o vreme duși dintre cei vii, drept consecință a nebuniei vremurilor, sunt nevoite să își pună la bătaie abilitatea de a se strecura (dacă nu altfel, măcar erotic) prin fantele carnajului (cele trei Lady – Elisabeth – Denisa Irina Vlad, Anne – Alina Leonte, Margret – Corina Cernea sunt dovada), unicul moment de revoltă părând a-i rămâne Ducesei de York (Ioana Dragoș Gojdó cu memorabilul ei monolog dinspre final). Între sexe, ca să zic așa, Cardinalul lui Richard Balint este mai degrabă ambigen decât neutru (în sensul botanic, nu gramatical), suficient sieși așadar, cu o onctuozitate sapiențială aptă patinajului circumstanțial.
Mai rămâne colecția de pahare cu lapte alb de la natură, din dulapul negru de la conjunctură. Să fi „supt sângele cu lapte” cu toții? Într-un soi de infantilizare perpetuă, în care cruzimea e parte, dacă nu esență, a jocului? Cine știe? Cert e că, înainte de moarte, Richard, cu hlamida și mai apoi cu cearceaful, pare a repeta gestul pus pe seama lui Cezar (cel dintâi, Iulius), care și-ar fi ascuns fața în togă așteptând pumnalul lui Brutus. Fără a mai schimba regatul pe vreun cal, după câte piese eliminase de pe tabla de șah.
Teatrul „Regina Maria” Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”
Richard III, cu inserții din Henric VI
de William Shakespeare
Traducererea: Horia Gîrbea
Versiune scenică: Alexandra Felseghi
și Andrei Măjeri
Regia și ilustrația muzicală: Andrei Măjeri
Scenografia: Adrian Balcău
Muzica: Adrian Piciorea
Coregrafia: Hunor Varga
Video design: Andrei Cozlac
Lighting design: Sabina Reus
Distribuția:
Richard – Petre Ghimbășan
Buckingham – Răzvan Vicoveanu
Eduard / Clarence / Henric VI / Cardinalul – Richard Balint
Lady Elisabeth – Denisa Vlad
Lady Anne – Alina Leonte
Lady Margret – Corina Cernea
Ducesa de York – Ioana Dragoș Gajdó
Hastings / Paj – Cosmin Petruț
Prințul / Tânărul York / Paj – Robert Balint
Richmond – Luca Bran
Foto 1:
Robert Balint și Richard Balint în Richard III, cu inserții din Henric VI, r. Andrei Măjeri
Teatrul ,,Regina Maria” Oradea
Credit foto: Sebi Tont/De foto
Foto 2;
Alina Leonte, Robert Balint, Petre Ghimbășan, Cosmin Petruț în Richard III, cu inserții din Henric VI, r. Andrei Măjeri
Teatrul ,,Regina Maria” Oradea
Credit foto: Sebi Tont/De foto
Foto 3:
Corina Cernea în Richard III, cu inserții din Henric VI, r. Andrei Măjeri
Teatrul ,,Regina Maria” Oradea
Credit foto: Sebi Tont/De foto
Petre Ghimbășan în Richard III, cu inserții din Henric VI, r. Andrei Măjeri
Teatrul ,,Regina Maria” Oradea
Credit foto: Sebi Tont/De foto
Petre Ghimbășan în Richard III, cu inserții din Henric VI, r. Andrei Măjeri
Teatrul ,,Regina Maria” Oradea
Credit foto: Sebi Tont/De foto
