Interviu realizat de
Oana Cristea Grigorescu
„De fiecare dată FITS a reacționat la toate anomaliile din societatea românească, și de fiecare dată barometrul nostru ne-a condus la acțiuni importante, la proiecte cu vizibilitate și credibilitate.”
A XXXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru (FITS) ocupă Sibiul în perioada 21-29 iunie. FITS are meritul de a fi adus în fața publicului românesc artiști internaționali și spectacolele reper prin care teatrul nostru s-a reconectat la esteticile ultimei jumătăți de secol XX și la prezent, după izolarea culturală a deceniilor de socialism. De-a lungul celor 31 de ediții, festivalul a crescut, acoperind o nevoie culturală, după modelul marilor festivaluri europene (Avignon, Edinburgh). Constantin Chiriac, directorul FITS și al Teatrului Național „Radu Stanca”, ne oferă un rezumat concis al parcursului festivalului și al perspectivelor de viitor, în dialogul cu criticul de teatru Oana Cristea Grigorescu.
O.C.G.: Care sunt atuurile festivalului în regiune? BITEF era singurul reper internațional de anvergură în zonă până și după 1989, când s-a născut FITS?
C.C.: Când am pornit Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu am plecat de la patrimoniul Sibiului. Născut fiind aproape de Iași, nu eram un om al locului. Am făcut școala la Iași, apoi IATC la București, cum se numea înainte de 1989 singura școală de teatru în limba română din țară, și am ales Sibiul ca șef de promoție, la recomandarea profesoarei mele, doamna Beate Fredanov, care ne-a vorbit de teatrul de la Sibiu, fondat la 1788. Puțini știau că aici a fost un teatru construit la 40 de ani după Burgtheater, cu loje din lemn de trandafir, pentru un public teatral de limbă germană. Mi-am dorit să fac ceva pentru această comunitate, care nu a fost niciodată cucerită, care prin festival și-a deschis porțile spre lume, iar cu Aleea celebrităților orașul să fie cucerit de artiști. Bineînțeles, am învățat de la festivalurile de la Avignon, de la Edinburgh, dar am învățat și din marile lor defecte. Când au plecat la drum după cel de-al Doilea Război Mondial, cu „iluminarea” necesară, având în centru dimensiunea populară a teatrului promovată de Jean Vilar, nici unii, nici ceilalți nu au deschis spre tineri scena mare a lumii. În 1946-1947 au promovat marile valori ale teatrului și ale artelor spectacolului și au înființat secțiunile fringe și off în cele două orașe, ca o rezultantă a închiderii ușilor dintre Est și Vest. De aceea, am hotărât să facem în mijlocul festivalului nostru Festivalul Școlilor și Academiilor din lume, cu ateliere susținute de marile nume care au venit la festival. Noi am înființat la Sibiu de mai bine de 10 ani o platformă doctorală, astfel încât să încercăm să luptăm împotriva plagiatului, pornind de la dimensiunea practică, obligatoriu asociată capacității de diseminare teoretică a fiecărei lucrări doctorale. În același timp, am înființat Bursa de spectacole prin care orice artist din România și din lume să aibă șansa să-și prezinte proiectul, să poată să se întâlnească cu marii producători, cu directorii de festivaluri, cu finanțatorii. Să asigurăm libertatea tuturor artiștilor de a-și promova munca prin conexiunea cu ceea ce înseamnă media și zona de promovare.
Dincolo de toate, am gândit imersiunea spectacolului de stradă în viața orașului, adresat publicului care de obicei nu intră în săli. Am pornit de la 1-2% pentru a ajunge la 14-15% cu ajutorul spectacolelor de stradă, un apogeu atins de Sibiu, care va fi foarte greu de egalat vreodată în România. Să nu uităm că, începând de câțiva ani, într-un oraș cu 145.000 de locuitori, avem zilnic în medie peste 100.000 de spectatori și, grație scenei digitale pe care am dezvoltat-o, încă câteva milioane online. Acestea sunt marile diferențe pe care festivalul de la Sibiu le-a impus în fața lumii pe tot ceea ce înseamnă dimensiune culturală, iar dincolo de toate a creat una dintre cele mai complexe structuri în zona artelor spectacolului la nivel național și mondial, în dialog cu marile instituții de spectacol și structuri importante din lume. De-a lungul timpului am reușit să facem o serie de parteneriate prin care putem să lucrăm într-adevăr pe picior de egalitate.
O.C.G.: Festivalul a depășit de la început granița teatrului, devenind prin spectacolele în spații publice un festival al comunității sibiene. Cum s-a schimbat strategia festivalului și cum s-a nuanțat ea în funcție de realitățile socio-culturale românești și locale?
C.C.: Festivalul a răspuns de fiecare dată tuturor provocărilor sociale, economice, inclusiv pe o anume dimensiune politică, pentru că având anual câte o temă, am încercat ca acea temă să surprindă realitățile cu care se confruntă România în dialog cu țările europene, în dialog cu ce se petrece în lume. Nu întâmplător tema din acest an este Mulțumesc; într-o lume plină de tulburări atât de mari, de incertitudini, de zona de imprevizibilitate, e important să reușim să stabilim un dialog cu artiștii din lume, cu spectatorii cărora ne adresăm, cu ceea ce înseamnă sprijinitorii și valorile comunității. În același timp, de fiecare dată, am căutat acea dimensiune educațională și de cercetare care să dea trăinicie unui asemenea eveniment. De fiecare dată, ne-am implicat în viața comunității și am căutat să promovăm schimbarea fără a o impune, fără a o forța. Să nu uităm că jucăm în toate bisericile de rit din comunitate și din regiune. Suntem singurul festival din lume care are o asemenea dimensiune. De asemenea, 57% din producțiile pe care le prezentăm sunt în spații outdoor, pornind de la Piața Mare, la toate piețele publice, parcuri, zone istorice, spații industriale, pentru care nu percepem niciun bilet. Deci 57% dintre spectacole sunt gratuite. Asta dă dimensiunea a aceea ce înseamnă creșterea noului spectator, obiectiv care a fost cândva al Uniunii Europene – Building the New Audience –, pe care noi îl avem deja îndeplinit cu asupra de măsură.
De asemenea, am păstrat, din 2020 până în prezent, aceleași prețuri la bilete, deși costurile s-au triplat pentru producție și pentru cheltuielile festivalului, pentru a susține cifre similare cu cifrele din anii trecuți. Avem bilete de la 30 de lei la 150 de lei pentru spectacole. Vă dau exemplul spectacolului cu Bill Murray, pe care îl aducem, care costă nu mai puțin de 1.100 de dolari în America, iar aici va fi vândut cu 150 de lei biletul. E normal ca aceste spectacole să fie sold out în câteva secunde. De fapt, anul acesta am și ajuns la o performanță incredibilă: în mai puțin de o săptămână de la deschiderea vânzării, 60% din bilete sunt vândute și aproximativ 42% din spectacole sunt sold out, în condițiile în care mai avem aproape două luni până la începerea festivalului.
O.C.G.: Într-adevăr, succesul festivalului se măsoară în aderența la public, în creșterea, nu numai numerică, ci și calitativă a publicului, dar nu mai puțin și în punctele slabe și aspectele dificile pe care le-ați depășit de-a lungul anilor. Puteți să enumerați câteva astfel de momente dificile care v-au întărit?
C.C.: An de an am avut provocări. Să nu uităm că până în această clipă, în 33 de ani – am mai avut o ediție studențească de când fac festivalul – am lucrat cu 35 de miniștri ai culturii. În același timp, am trecut prin toate perioadele de criză. De asemenea, m-am confruntat cu obiective uriașe. Festivalul a promovat ideea de capitală culturală europeană. Am fost în fața juriului Comisiei Europene și am reușit să aduc Sibiului titlul de Capitală Culturală Europeană, când încă România nu intrase în Uniunea Europeană. De altfel, toate negocierile care s-au purtat au dus la o coincidență extraordinară. Intrarea României în Uniunea Europeană a coincis cu sărbătorirea Capitaliei Culturale Europene, având un parteneriat cu Luxemburgul, acolo unde România a semnat actul de aderare pentru intrarea în Uniunea Europeană la Abația Neimënster.
Am trecut prin criza anilor 2009-2012, iar tema festivalului în punctul maxim al crizei a fost Crize, cultura face diferența. Din păcate, am fost singura structură din România care a reacționat la aberația politicienilor de a tăia salariile. Am oprit toate spectacolele pe care le-am jucat pe parcursul unui an și jumătate. Când treceam de 75% din spectacol se aprindeau luminile în sală și unul dintre actori spunea publicului că dacă sunt plătiți cu 75% din leafa pe care o merită ar trebui și ei să dea doar 75% din munca lor. Dar cum publicul este rațiunea noastră de a fi, au jucat spectacolul integral. Sunt convins că dacă toate instituțiile de spectacol și toate festivalurile din România ar fi reacționat așa, într-o săptămână acea aberație a politicienilor ar fi luat sfârșit. De fiecare dată festivalul a reacționat la toate anomaliile din societatea românească, și de fiecare dată barometrul nostru ne-a condus la acțiuni importante, la proiecte cu vizibilitate și credibilitate. Pe Aleea celebrităților avem 70 de personalități – Peter Brook, Peter Stein, Eugene Barba, Ariane Mnouchkine, Mihail Barîșnikov, Lev Dodin etc –, cele mai importante nume ale artelor spectacolului. Aceștia ne-au acordat dreptul de exploatare a operei lor în scopuri educaționale și pentru cercetare. Nu întâmplător, împreună cu Academia Română am reușit să inaugurăm anul trecut un institut de cercetări pentru artele spectacolului, singurul institut din România pe bani privați. Nu a fost o întreprindere deloc ușoară, dar sunt convins că în timp va da roade.
O.C.G.: Suntem în fața unei noi ediții a festivalului; care e viitorul pe care îl conturează această ediție?
C.C.: Sunt 834 de evenimente până în momentul la care vorbim. De fiecare dată am reușit să creștem numărul evenimentelor și de fiecare dată am adus și conținut. Marea noastră bătălie e să acoperim conținutul pe care îl gândim în evenimente originale, cu credibilitate, acoperite, în același timp, de parteneriate pe măsură. Reușim să oferim noi șapte stele pe Aleea celebrităților. Începând de anul trecut am stabilit o premieră, oferind una dintre stele unui laureat al Premiului Nobel pentru literatură, pe care o continuăm în acest an cu Wole Soyinka. Vor primi o stea Bill Murray, Kathleen Turner, Alain Platel, Alexis Michalik, Kuranosuke Sasaki și o personalitate surpriză, pe care nu o pot numi încă. Actorul Kuranosuke Sasaki este o legendă a teatrului japonez care va interpreta, în premieră absolută la Sibiu, rolul titular în Iona de Marin Sorescu, în limba japoneză, într-o coproducție TNRS cu Tokio Metropolitan, (regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoș Buhagiar, muzica Vasile Șirli). Premiera spectacolului e programată la Sibiu în 21-22 mai, apoi jucăm în închiderea Festivalului de Primăvară la Budapesta. Ajungem la Cluj în 27 mai, la București în 30-31 mai, la Chișinău în 3 iunie și la Sofia în 7 iunie. Avem acest turneu european înainte de festivalul nostru, după care vom avea premiera la Tokyo, în 1-2 octombrie. Ne bucurăm să putem face un proiect în care România și Japonia merg mână-n mână la Expoziția Mondială de la Osaka. Încercăm să facem și o întâlnire a Academiei Române, împreună cu Academia Japoneză, pornind de la cercetarea pe care am realizat-o cu Povestea Prințesei deochiate în 2016-2017, cu care am deschis Jocurile Culturale Olimpice de la Tokyo în 2022. În contrapartidă, inițiem o cercetare cu trilogia lui Marin Sorescu – Setea muntelui de sare, text tradus, aflat deja în repetiții, Paracliserul și Matca, în curs de traducere. Ne dorim o punte durabilă între scena teatrului Țării Soarelui Răsare și festivalul de la Sibiu.
Vom avea, de asemenea, legături foarte importante cu festivalul de la Avignon, de unde aducem O istorie a omenirii de David Geselson. De la Schaubühne Berlin aducem ultima premieră a lui Milo Rau, Vizionara, spectacol care va deschide festivalul Wiener Festwochen de la finalul lunii mai, iar apoi va fi prezent la Sibiu. Ne bucurăm că îl putem aduce și pe Tiago Rodriguez cu ultima producție de la Teatrul Național din Gent. Sunt nume extraordinare care ajung anul acesta la Sibiu, cum e Alain Platel și Comedia din Geneva, alături de alți artiști celebri care au primit deja o stea pe Aleea celebrităților. De asemenea, avem o premieră absolută în festival cu Rimini Protokoll, Viitor pentru ?!, o structură invidiată de toată lumea. Mă interesa de mult timp să aduc compania lui Jackie Chan cu 11 luptători, pe care i-am văzut acum 16 ani la Shaolin, în China. Un proiect foarte prețuit de noi e trupa de muzicuțe din Taiwan. Cea mai importantă companie de muzicuțe din lume a lucrat în parteneriat cu Vasile Șirli marele repertoriu muzical din România și din Balcani, pornind de la Enescu și Bartók, la Ciprian Porumbescu, Maria Tănase, muzica lăutărească etc. Avem un foarte, foarte consistent sezon românesc. De asemenea, avem nu mai puțin de 30 de universități care vor veni în Festivalul Școlilor și în jur de 47 de universități care vor veni în Platforma doctorală.
O.C.G.: Ca în fiecare an, festivalul se anunță extrem de bogat. Vă mulțumesc și ne revedem la Sibiu!
C.C.: Închei spunând mulțumesc tuturor celor care au intrat în dialog cu noi pe tema festivalului de la Sibiu, în așa fel încât publicul, care este scopul, bucuria și rațiunea noastră de a fi, să aibă informația la timp.
Foto 3:
Ritualuri, Corul Național de Cameră ,,Madrigal – Marin Constantin”, dirijor Anna Ungureanu, Gala de închidere FITS.
Credit foto: Sebastian Marcovici
Foto 4:
Ofelia Popii și Iustian Turcu în Povestea prințesei deochiate, r. Silviu Purcărete
Teatrul Național ,,Radu Stanca” Sibiu
Credit foto: Ovidiu Matiu
