de Jessica Sabrina Crainic
Spectacolul Cele trei grații, după un text scris de Valentin Krasnogorov, în regia și scenografia lui Vlad Popescu, montat la Teatrul Municipal „Ariel” din Râmnicu Vâlcea, s-a jucat pe scena Teatrului de Artă din Deva cu sala aproape goală. Un lucru trist dacă ținem cont de faptul că a fost un spectacol complet prin distribuție, interpretare, regie și coregrafie. Un spectacol care nu poate lăsa pe nimeni indiferent.
Trei femei prietene, singure, trecute de 50 de ani, își doresc un partener de viață. Și cum la vârsta aceasta opțiunile sunt limitate, apelează la internet. Rezultă o comedie savuroasă, dublată de elemente tragice.
Toată acțiunea spectacolului se petrece în casa Larisei. Aceasta este o pensionară care organizează periodic mici petreceri cu prietenele sale, o profesoară și o actriță. Cele trei își petrec timpul jucând cărți și povestind, în timp ce gazda le servește cu cafea, cognac și prăjituri. Decorul este simplu, bătrânesc, cu multe poze de familie pe pereți. O canapea de trei persoane este amplasată, semnificativ, în mijlocul scenei. Pe ea se așază cele trei prietene, care duc simultan ceașca de cafea la gură, în mod repetat, în timp ce se gândesc la modalități prin care să-și schimbe existența. Gestul este comic, dar sugerează viețile lor asemănătoare. Toate trei sunt singure și își doresc să fie fericite.
Când una dintre ele are ideea de a-și căuta mire pe internet, viața lor se schimbă, animată parcă de un suflu nou: merg la întâlniri, dansează, se aranjează, sunt vesele, se bucură când un străin găsit pe internet le sună. Inevitabil apar și mici certuri născute din gelozie. În final doar una dintre ele își găsește perechea, dar toate se bucură pentru ea.
Larisa, interpretată de actrița Camelia Constantin, este o pensionară rămasă singură după ce a descoperit că soțul ei o înșelase. Are o fiică, dar aceasta îi telefonează doar ca să-i ceară bani. Este reprezentanta femeilor singure care gătesc bine, nu țin pasul cu tehnologia, nu înțeleg necesitatea rețelelor sociale și nu suportă englezismele în comunicare. Ea este liantul care are grijă ca prietenia dintre ele să reziste în timp. Își dorește să fie fericită alături de un bărbat fidel pentru a nu repeta greșelile trecutului. Camelia Constantin, în rolul Larisei, dă viață unui personaj sincer, altruist, simplu, timid, fără cochetărie inutilă. Grația Larisei nu se naște din frumusețea trupului și nici din gesturi, ci din emoții și trăiri.
Mădălina Floroaica o interpretează pe Maia, o actriță căsătorită și divorțată de trei ori, fără copii, vulgară în gesturi și vorbire, certăreață uneori. Ea pare cea mai disperată să-și găsească un partener pentru că rutina în care intrase i se pare greu de suportat. Ascunde faptul că a fost silită să se pensioneze din cauza restructurărilor din teatre și a managerilor care preferă actrițe tinere. Încearcă să-și ascundă vârsta prin vestimentație, limbaj, gesturi ample și nepotrivite pentru o doamnă. Cu toate acestea, ea nu poate fi percepută ca o femeie ușoară. Rolul ei este unul comic și trist în același timp. Spectatorul descoperă că Maia joacă în permanență un rol pentru a-și ascunde tristețea și singurătatea. Accesele de răutate îndreptate către Ina sunt o formă de exteriorizare a propriei supărări și neputințe. Grația ei nu vine din frumusețea fizică, ci din încredere, autenticitate și stilul personal.
Profesoara Ina, interpretată de Julliet Attoh, este un personaj interesant. Deși la început pare mulțumită de existența ei, descoperim spre final că poartă în suflet o mare dezamăgire în dragoste, care a făcut-o să nu-și mai dorească alte provocări. Pare să fie singura ancorată în realitate, sobră, inteligentă, iertătoare, echilibrată. Ea este cea care găsește pe internet un mire pentru Larisa, dar sfârșește prin a se atașa de acel bărbat fără voia ei. Gesturile îi sunt temperate, cuminți, limbajul dezvăluie o femeie cultă. Este singura care a ținut pasul cu tehnologia și știe să utilizeze internetul. E serioasă și se supără repede. Doar atunci când vorbește la telefon cu străinul de pe internet, vocea îi trădează o mare trăire interioară. Trece brusc de la un comportament de profesoară bătrână la unul tineresc, vesel, chiar sălbatic atunci când crede că nu o vede nimeni.
Remarcabilă este viziunea regizorală. Asemenea grațiilor din mitologie, personajele cântă, dansează și găsesc bucurie în lucrurile simple (cum ar fi o ceașcă de cafea sau un pahar de cognac). Ele interacționează cu publicul, iar publicul trăiește emoția personajelor.
În final, timpul pare că încremenește, lumina se fixează pe chipul Inei care se află în mijlocul scenei și spune timid la telefon „și eu sunt fericită”. Replica aceasta rezumă morala spectacolului: dincolo de vârstă, preocupări și profesii, toată lumea merită și are dreptul să fie fericită.
Într-o lume în permanentă schimbare, cele trei femei ne amintesc că bătrânețea nu e un sfârșit de drum, că frumusețea interioară e mai importantă decât cea exterioară și că prietenia adevărată nu are granițe.
Teatrul Municipal „Ariel” din Râmnicu Vâlcea
Cele trei grații de Valentin Krasnogorov
Traducere: Elvira Rîmbu
Regia și scenografia: Vlad Popescu
Coregrafia: Mădălina Floroaica
Distribuția:
Ina – Julliet Attoh
Larisa – Camelia Constantin
Maia – Mădălina Floroaica
Foto 1:
Julliet Attoh, Mădălina Floroaica și Camelia Constantin, în Cele trei grații, r. Vlad Popescu
Teatrul Municipal ,,Ariel” Râmnicu Vâlcea
Credit foto: Cătălin Mărgărit, PinPhoto
Foto 2:
Julliet Attoh, Mădălina Floroaica și Camelia Constantin, în Cele trei grații, r. Vlad Popescu
Teatrul Municipal ,,Ariel” Râmnicu Vâlcea
Credit foto: Cătălin Mărgărit, PinPhoto
