de Gabriela Lupu
Teatrul de Nord din Satu Mare a început anul în forță printr-un showcase în cadrul căruia au fost prezentate publicului cele mai noi și mai reprezentative producții.
Trupa Mihai Raicu, secția de limbă română a teatrului, a adus în fața publicului nu mai puțin de patru spectacole create de regizori consacrați sau de tinere speranțe.
Primul a fost Livada de vișini, direcția de scenă a spectacolului absolut tulburător aparținând regizorului rus Nikita Betehtin.
Creația este una deosebită pentru că privește toată povestea prin ochii bătrânului servitor Firs, cel uitat de familia pe care a slujit-o o viață în casa pe care boierii, locatarii ei de drept, au fost nevoiți să o părăsească pentru a face loc noului îmbogățit, Lopahin. Bătrânul Firs rămâne în casă având ca unic mod de a-și ține de urât fantomele amintirilor. Întreaga saga a Livezii de vișini se deapănă în memoria lui Firs, lucru ce face ca toată povestea să aibă duioșie și delicatețe, el fiind un fel de bunic care își amintește de nepoți. Pentru Firs vânzarea livezii și a moșiei echivalează cu o apocalipsă fiindcă, dacă într-un fel sau altul ceilalți își vor continua viața, pentru el lumea sigur se sfârșește, ajuns astfel la capăt de linie.
Pentru a sublinia acest lucru, finalul spectacolului trece în ziua de azi, într-un aici și acum în care chiar actorul care îl interpretează pe Firs, Corneliu Jipa, care a debutat la Satu Mare și, deși plecat de mai bine de două decenii, a rămas ca un soi de superstar pentru sătmărenii care fac și acum poze cu el pe stradă. În spectacol, este uitat în teatru de colegii mai tineri și, când să plece de la cabină, găsește ușile teatrului închise, devenind astfel ostatic, „zidit” de viu între pereții care adăpostesc scena pe care a slujit-o o viață. Asemeni lui Firs, nici actorul nu este prea întristat de situație. Ca să treacă timpul, spune monoloage din spectacolele care i-au adus bucurie.
Un final înduioșător pentru o montare mare, în care și trupa tânără s-a dovedit pe măsura garniturii adulte. Minunați au fost Roxana Fânață în etern nefericita Varia, iar Andrei Stan în Lopahin și-a dovedit din plina forța actoricească, fiind, pe rând, detestabil, dar și fermecător, hulit, dar și privit cu milă. Un spectacol mare care merită neapărat văzut.
Așteptându-l pe Godot, de Samuel Beckett, în regia lui Ovidiu Caița, este un alt spectacol din categoria must see. De altfel, câteva montări din acest showcase ar merita să fie văzute la marile festivaluri din țară și nu numai. Cu Godot-ul său, Ovidiu Caița ne aduce într-un timp post apocaliptic care seamănă îngrozitor de tare cu zilele noastre. De pe panourile benzinăriilor, unde prețurile cresc aiuritor, ne vorbesc Putin, Trump, Elon Musk, Kim Jong-un, asigurându-ne că așteptarea nu este în zadar. „Domnul Godot nu mai vine azi, dar mâine vine precis.” Faptul că aceste asigurări sunt date celor două personaje aflate într-o veșnică așteptare de către cei mai mincinoși oameni ai planetei, ar trebui să pună pe toată lumea pe gânduri. Dar personajele Vladimir și Estragon, interpretate filigranic de Ciprian Vultur și Andrei Gîjulete, sunt pline de candoare și de încredere. Cei doi așteaptă și așteaptă cu convingere, fiind păcăliți ca niște alegători ai zilelor noastre.
O așteptare dezamăgitoare, dar care are valoare de simbol. Toată omenirea așteaptă ceva și așteptarea înseamnă speranță. Poate că cerul e gol, dar câtă vreme încă mai privim înspre el poate că omenirea nu e complet terminată. Celor doi actori din rolurile principale li se alătură excelenții Roxana Fânață și Romul Moruțan, Ovidiu Caița creând și prin aceștia o distribuție de cinci stele.
Cu spectacolul Poate visezi a ieșit la rampă generația tânără de regizori sătmăreni prin Diana Dragoș. Montarea e o distopie care ne spune o poveste îmbibată de o tristețe și o deznădejde tipic asiatice. Ni se vorbește despre un viitor ultratehnologizat, în care cei care nu mai vor să trăiască pentru că oricum au doar o viață aproape exclusiv virtuală, pot decide să moară, dar nu de tot. Au varianta ca după eutanasiere să își continue viața în visele unui personaj la alegere. Astfel, o femeie fără prieteni în viață alege o „gazdă” pe care după moarte să o „locuiască”, căpușându-i visele. Și, ca un veritabil poltergeist, nu îi mai dă drumul victimei din gheare, ajungând să trăiască în locul femeii încă vii, care nu prea mai are șanse și nici speranță de scăpare. Tinerele actrițe Raluca Mare, Anette Marka și Alina Negrău se achită cu succes de aceste partituri deloc ușoare.
Showcase-ul secției române s-a încheiat cu o producție semnată tot de un tânăr sătmărean, Tudor Dreve. Acesta a pus în scenă Petru, un spectacol despre incompetența sistemului sanitar din România, despre care știm cu toții mult prea bine, din păcate. Incompetența și nepăsarea autorităților fac victime nevinovate, victime pentru a căror distrugere nu plătește nimeni. În această Românie a zilelor noastre, cetățeanul supus taxelor și copiii lui sunt zi de zi jumuliți, călcați pe cap, în vreme ce politicienii care ar trebui să schimbe lucrurile în bine își amintesc de cetățeni doar când îi cheamă la vot. Este un spectacol-manifest prin care artiștii sătmăreni protestează împotriva nedreptăților la care sunt supuși oamenii de către un sistem putred și bolnav.
Despre montarea sa, regizorul Tudor Dreve spunea: „Un accident dintr-un parc de joacă pentru copii scoate la iveală incompetența autorităților și problemele nediscutate dintr-o familie. Lovindu-se de neglijență și nepăsare, familia victimei ajunge să se destrame într-un proces în instanță care durează prea mult. Toți caută și găsesc un vinovat: pe sora mai mare a victimei, o adolescentă pentru care vina și fricile prind viață. Petru sau zece fără un sfert este un spectacol inspirat din evenimente reale, despre un accident în care avem toți o parte de vină, un accident care este doar o altă piesă a unei societăți eșuate.”
Compania Harag György, secția maghiară a Teatrului de Nord din Satu Mare, a prezentat două spectacole de senzație. Primul, Schilodul din Inishmaan, face parte din trilogia Insula Aran, scrisă de faimosul dramaturg, scenarist și regizor irlandez Martin McDonagh, și este de altfel singura piesă din trilogie tradusă în limba maghiară. Spectacolul, în regia lui Bélai Marcel, ne prezintă o lume miniaturală, ruptă de civilizație, care își primește informațiile de la un bătrân bârfitor și libidinos, un rol pe contre-emploi realizat excelent de Nagy Csongor Zsolt, care aduce vești de necrezut, cele mai multe inventate. Printre informațiile care nu merită crezare este și una cum că în Germania a ajuns la putere „un bărbat cu o mustață ciudată”. Era ca și cum ai zice că s-a născut un vițel cu două capete. În această lume minusculă, în care oamenii își duc liniștiți măruntele existențe, este și un băiat ce speră să plece și să facă și el ceva cu viața lui. Este privit cu milă și chiar cu ironie de ceilalți pentru că e schilod, e micul Billy Șchiopul (interpretat cu foarte multă delicatețe și candoare de Szabó János Szilárd). Este și ținta glumelor, dar și mica mascotă a insulei. Chiar dacă îl iau peste picior și nici măcar curva localității nu vrea să îl sărute, e privit cu îngăduință și chiar cu dragoste, fiind copilul de suflet al tuturor. Când Billy pleacă să se facă actor la Hollywood, lumea lor rămâne mult mai săracă și mai tristă, iar unii dintre ei sunt
de-a dreptul de neconsolat. Dar cum, parafrazând un proverb, poți scoate un om din Inishmaan, dar nu poți scoate Inishmaanul din om, Billy Șchiopul duce peste tot cu el insula, poveștile, speranțele și dezamăgirile locuitorilor, descoperind că lumea mare nu este cu mult deosebită de microcosmosul în care a crescut. Este o poveste plină de delicatețe, umor negru, dar și multă înțelegere.
Piesa de rezistență a showcase-ului a fost, fără îndoială, III. Richard, adaptare foarte liberă după William Shakespeare, spectacol nominalizat la Premiile UNITER din acest an la categoria cel mai bun actor în rol principal (Nagy Csongor Zsolt), cea mai bună regie (Albu István), cel mai bun spectacol.
Marea surpriză a montării este formatul musical rock. Actorii au o trupă cât se poate de serioasă, iar aventurile unui alt schilod de această dată, diabolicul rege Richard, sunt acompaniate de muzica legendarei formații The Doors. Trupa maghiară de la Satu Mare nu e la prima realizare magistrală de acest fel, jucând cu câțiva ani în urmă un absolut memorabil Woyzeck pe muzică Rammstein, tot în regia lui Albu István. Actorii cântă la toate instrumentele necesare hiturilor The Doors, Szabó János Szilárd a învățat pentru acest spectacol să cânte la saxofon („Dar cum știu să cânt la alte cinci instrumente nu mi-a fost greu”, a zis el cu modestie, de parcă ar fi făcut cel mai ușor lucru de pe lume), teatrul are un cor excepțional, iar cireașa de pe tort este vocalistul Nagy Csongor Zsolt (care cântă excelent și la chitară bas), interpretul lui Richard, care face un rol despre care se va vorbi multă vreme. Jim Morrison însuși ar fi fost pe deplin încântat. III. Richard este unul dintre cele mai bune spectacole ale acestei stagiuni, care va face cu siguranță înconjurul festivalurilor din țară și nu numai.
Foto 1:
Bogár Barbara, Rappert Vencz Stella în Schilodul din Inishmaan, r. Bélai Marcel,
Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa Harag György,
credit foto: Czinzel László
Foto 2:
Roxana Fânață, Ciprian Vultur și Raluca Mara în Livada de vișini, r. Nikita Betehtin,
Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa Mihai Raicu,
credit foto: Frol Podlesnyi
Foto 3:
Cristian But, Anette Marka și Bianco Erdei
Petru sau zece fără un sfert, r. Tudor Dreve,
Teatrul de Nord Satu Mare -Trupa Mihai Raicu
Credit foto: Süveg Károly
