de Daria Ancuța
So when the music’s over
pentru câteva clipe, uiți unde ești
When the music’s over, yeah
uiți de catifeaua roșie a sălii de teatru
When the music’s over
uiți de lumina artificială a reflectoarelor
Turn out the lights
uiți de ceilalți spectatori care, oricum, îți par excesiv de cuminți
Turn out the lights
uiți de ce se face și, mai ales, de ce nu se face în sala de teatru
Turn out the lights
îți lași corpul să se miște liber, în ritmul muzicii
Well the music is your special friend
închizi ochii
Dance on fire as it intends
închizi ochii, îți lași capul pe spate și simți vibrația sunetului în jur / în scaunul de pe care ai vrea să sari în picioare / în balustrada lojei care îți pare acum neîncăpătoare / în pereții teatrului care se metamorfozează în arenă de concerte / cel puțin în imaginația ta
Music is your only friend
închizi ochii, îți lași capul pe spate și, pentru câteva clipe, uiți unde ești
Until the end
Until the end
Until the end
aplauzele ritmice ale celor din jur te fac să tresari / cele trei ore de spectacol au trecut fără să îți dai seama / la final, privești actorii cum dispar în culise și sala cum se golește / apoi hoinărești ușor bezmetic pe holurile teatrului / faci tot ce îți stă în putere să amâni cât mai mult revenirea la realitate / te încăpățânezi să păstrezi în corp un ghem de energie / când în sfârșit îți faci curaj și pășești afară / inima încă pompează, pompează, pompează în ritmul cuvintelor lui Shakespeare & muzicilor lui Morrison
Spectacolul-concert III. Richard al Teatrului de Nord din Satu Mare – Trupa Harag György, în regia lui Albu István, nu prea poate fi pus în cuvinte și poate că nici n-ar trebui să fie. De ce? Pentru că, după ce
s-au scurs cele 180 de minute, înțelegi că ai luat parte la o experiență care trebuie trăită cu tot corpul. Acestea fiind spuse, mă încumet totuși să scriu câte ceva, în speranța că energia năucitoare a spectacolului se poate face simțită (și) prin cuvinte.
Parte din programul regizoral dezvoltat de Albu István, spectacolul III. Richard (2024) pariază pe întâlnirea incandescentă dintre piesa lui Shakespeare și hit-urile trupei The Doors; în 2022, pe scena aceluiași teatru, regizorul orchestra întâlnirea dintre Woyzeck-ul scris de Georg Büchner și muzica trupei Rammstein. Cum muzica live se dovedește a fi din ce în ce mai prezentă pe scenele de teatru din țară, este foarte probabil ca înclinația regizorului pentru spectrul de acorduri rock&roll/metal/heavy metal să rimeze cu preferințele muzicale ale unor categorii specifice de spectatori. Privind dincolo de suprafață, ceea ce mi se pare cu adevărat fascinant la aceste întâlniri teatral-muzicale este dialogul neașteptat care se naște între materialul dramatic și cel muzical, cele două modelându-se și potențându-se reciproc. Și ar mai fi ceva, sau mai bine spus cineva, fără de care nimic din toate acestea nu ar fi posibil: Nagy Csongor Zsolt – actorul prin ale cărui vene curge sânge de rockstar.
Performanță este cuvântul care însumează tot ceea ce Nagy Csongor Zsolt reușește să facă de la un capăt la altul al celor trei ore de spectacol. Prezența sa pe scenă are ceva magnetic și perfect electrizant, care te face să nu îl pierzi nicio secundă din privire. Îmbrăcat în outfit-ul iconic marca Jim Morrison (cămașa albă de mătase, pantalonii negri din piele, cureaua western-style), Richard-ul lui Nagy Csongor Zsolt cântă & joacă, seduce & abandonează, câștigă & pierde cu voluptatea unui performer înnăscut. E teribil de charismatic acest Richard în corset medical, dependent de public și de microfon, șarmant și obraznic și provocator până în măduva oaselor. E teribil de puternică forța întâlnirii cu un actor care atinge deplina maturitate profesională, care își echilibrează cu măiestrie toate mijloacele de expresie și care joacă total, fără plasă de siguranță.
Dubla performanță, actoricească și muzicală, pe care Nagy Csongor Zsolt o atinge în III. Richard reprezintă, fără îndoială, coloana vertebrală a spectacolului imaginat de regizorul Albu István, care însă nu s-ar putea desăvârși fără aportul celorlalți actori și actrițe din Trupa Harag György – Budizsa Evelyn (Lady Anne, voce & vioară), Erdei Máté (Rivers, bas), Péter Attila Zsolt (Brakenbury, chitară), Bodea Gál Tibor (primul ucigaș, trompetă), Orbán Zsolt (al doilea ucigaș, percuție), Moldován Blanka (Regina Margaret, clape & voce), Rappert-Vencz Stella (Regina Elizabeth, clape & voce), Szabó János Szilárd (mezinul reginei Elizabeth, saxofon & percuție), Diószegi Attila (Regele Edward și Regele George), Nagy Orbán (Buckingham), Gaál Gyula (Catesby), Frumen Gergö (Hastings), Poszet Nándor (Stanley), Sosovicza Anna (fiica Reginei Elizabeth), Varga Sándor (Preotul), Keresztes Ágnes, Bogár Barbara, Bándi Johanna (Cetățene). În plin periplu teatral prin țară, privindu-i pe fiecare în parte și pe toți laolaltă, mi-a devenit clar că III. Richard reprezintă, fără îndoială, unul dintre cele mai puternice spectacole de trupă produse în anul 2024 în România.
Montarea are la bază o adaptare a textului original, realizată de către actorul Vecsei H. Miklós (+ dramaturgia Bessenyei Gedő István), care esențializează și reduce întinderea anumitor scene, dar care se poate dovedi mai greu de urmărit pe alocuri pentru spectatorii nefamiliarizați cu intriga piesei lui Shakespeare. Materialului original i se adaugă o serie de interludii postdramatice ale celor trei Cetățene, în care acestea cântă și dansează (coregrafia Szabó Franciska), contextualizează istoric și comentează ironic desfășurarea acțiunii din planul principal – momente binevenite de respiro pentru public, care camuflează schimbările de decor și asigură tranzițiile între scene.
Decorul realizat de Márton Erika (cea care semnează și costumele) constă într-o schelă roșie, care domină prin dimensiune întreg spațiul scenic. Cele trei niveluri interconectate prin scări, pe care personajele urcă și coboară în funcție de rang/statut, reprezintă o trimitere directă la ascensiunea spre putere/coroană pe care Richard o orchestrează și, implicit, la prăbușirea sa finală. Mai mult decât atât, rezolvările scenografice pe care spectacolul le propune sunt în perfect acord cu lectura regizorală, care identifică și valorifică potențialul comic atât de des trecut cu vederea în montările tragediei shakespeariene – tronul regal nu este nimic altceva decât un vas de WC de un alb imaculat; un ventilator imens suflă cenușa Regelui Edward peste Lady Ann în timpul monologului în care ea deplânge moartea soțului; Richard reușește să o seducă pe văduva fratelui său în timp ce aceasta se lamentează patetic, tăvălindu-se în cenușa împrăștiată acum pe toată suprafața scenei; în punctul culminant, încoronarea lui Richard se face prin „mituirea” publicului cu „pachețele” de carne, tocată chiar de el însuși pe scenă. Totodată, panourile verticale cu tuburi de neon, care se întrevăd în spatele schelei uriașe, contrapunctează în cheie ironică situațiile dramatice: norii albaștri coboară când atmosfera este tensionată, crucile albe – când diferite personaje sunt ucise, mesajul „Long live King Richard” – în momentul încoronării. Nu în ultimul rând, luminile (Kecskés Lénárd, Fleisz Patrik) și sunetul (Botos Gergő) dinamitează solemnitatea sălii de teatru, o zguduie din temelii și transformă palatul familiei York într-o adevărată arenă în care replicile lui Shakespeare și muzica celor de la The Doors răsună exploziv.
Spectacol-concert în toată regula, în momentele sale cele mai bune, III. Richard are forța unui șoc electric. Arde, consumă, mistuie. Inima o ia la goană, sângele circulă accelerat, capul și degetele țin ritmul muzicii. Te simți viu, aici și acum. Timp de trei ore, nu poți decât să te lași pe deplin fermecat de acest Richard rockstar în flăcări, care își înfăptuiește comploturile cu aceeași lejeritate cu care ciupește corzile basului. Însă adevăratele revelații te așteaptă când pășești în afara sălii de teatru, cu simțurile inevitabil ascuțite, poate mai conștient acum de manipularea seducătoare a tuturor celorlalți Richarzi care traversează astăzi scena pe care ne place să o numim viață.
This is the end
Beautiful friend
This is the end
My only friend, the end
Teatrul de Nord Satu Mare
Trupa Harag György
III. Richard după William Shakespeare
Adaptare de Vecsei H. Miklós
Regia artistică: Albu István
Scenografia: Márton Erika
Lighting design: Kecskés Lénárd, Fleisz Patrik
Sound design: Botos Gergő
Distribuția:
Nagy Csongor Zsolt, Rappert-Vencz Stella
Diószegi Attila , Diószegi Attila, Moldován Blanka
Budizsa Evelyn, Nagy Orbán, Gaál Gyula
Frumen Gergő, Erdei Máté, Poszet Nándor
Jankó Szép Tamás, Szabó János Szilárd
Sosovicza Anna, Péter Attila Zsolt, Varga Sándor
Keresztes Ágnes, Bogár Barbara, Bándi Johanna
Bodea Gál Tibor, Orbán Zsolt
Foto 1:
Nagy Orbán, Nagy Csongor Zsolt și Varga Sándor
în III. Richard, r. Albu István,
Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa Harag György,
credit foto: Tibor Jager
Foto 2:
III. Richard, r. Albu István, Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa Harag György,
credit foto: Czinzel László
