Ionel Mărginean, producătorul seriei Orașul Paralel, în dialog cu Diana Katharina
Orașul Paralel: Party în Elisabetin reprezintă ultima parte a trilogiei Orașul Paralel (Orașul paralel: Iosefin, Orașul paralel: Fabric, Orașul Paralel: Party în Elisabetin). Este o lume care te invită să faci alegeri, să crezi, să te dezici apoi de toate și să o iei de la capăt, doar pentru a te scufunda din nou în acest oraș al (im)posibilităților, în care cinci rute performative te provoacă să ieși din zona de confort și să te oglindești în spațiile propriului oraș altfel decât ai făcut-o până acum. Dincolo de structura complexă gândită de creatorii săi (text: Ștefan Peca, regia: Ana Mărgineanu, scenografia: Adrian Damian, costumele: Maria Dombrov), Orașul Paralel din interiorul cartierului Elisabetin prinde contur și prin cei ce îl populează cu fiecare reprezentație și îl transformă în lăcașul celor mai intime și ascunse dorințe, frici și chiar nevoi sociale. Pentru a fixa pe harta memoriei colective orașul din oraș i-am adresat câteva întrebări producătorului Ionel Mărginean, cel care reprezintă motorul esențial al mecanismului din spatele urbei paralele din Timișoara.
D.K.: Cum a evoluat Orașul Paralel: Party în Elisabetin de la script la construcție și apoi la popularea sa cu cei care devin timp de trei ore cetățeni-martori ai spațiului urban paralel?
I.M.: La început a fost cuvântul/scriptul… Ei bine, la început a fost scriptul scriptului: cererea de finanțare. Dar ca să se ajungă la cele 3 cereri din cei 3 ani, Anca Berlogea-Boariu a scris și ea propuneri și invitații ca Orașul Paralel să se întâmple și a convins. Dar înapoi la Elisabetin.
Prima idee de Party a venit când în 2021 am vizitat cu Ana Mărgineanu și Ștefan Peca șantierul clădirii de aproape 100 de ani, fosta cantină, care acum trece de la „ARChA, fosta discotecă Park Place,” la „ARChA” – un spațiu extrem de viu, plin de evenimente academice și culturale. „Creativii” (așa e botezat folderul cu actele lor) și-au imaginat o mega petrecere într-un loc în care se revarsă mai multe trasee și un „wonderland” care să fie transformat total prin scenografie. Ideea s-a păstrat, locul, însă s-a schimbat. Orașul Paralel: Party în Elisabetin (OPE) nu ar fi fost la fel de complex, ambițios sau bine receptat fără Orașul Paralel: Iosefin și Orașul Paralel: Fabric. Nici logistic, nici în ceea ce privește complexitatea dramaturgică, pentru că multe personaje sau acțiuni au în spate primele două piese din trilogie.
În primul rând a evoluat echipa, pe de-o parte prin „creativii” cu care s-a lucrat din ce în ce mai mult și cărora s-au alăturat colaboratorii de la Fabric (un spectacol foarte greu tehnic, cu multă muncă de culise). Cei care au venit în Elisabetin n-au avut mult timp să se acomodeze cu noi și au intrat direct în horă, mulți fiind „condamnați” să devenim prieteni. Actorii extrem de dedicați veneau de multe ori cu soluții când erau probleme tehnice și a contat mult experiența din Iosefin și Fabric pentru interacțiunea cu spectatorii și lucrul în spații cu potențial foarte mare de schimbare. Pe parcursul celor trei ani, actorii au devenit din ce în ce mai implicați în Orașul Paralel.
A contat foarte mult că a existat acest timp de formare, în primul rând în binomul Asociația Culturală Diogene – Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” (actori, „creativi”, regie tehnică, oameni din logistică, din birouri), cu sprijinul și găzduirea Universității Politehnice din Timișoara, la care s-au adăugat pe parcurs actori independenți, servicii publice locale, STPT, Teatrul German de Stat din Timișoara (la Fabric), Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin (la Elisabetin). A fost un efort susținut de la contabili, la departamentul juridic, la directori și portari, și nu doar din instituțiile menționate, ci și din partea altor colaboratori, pentru că mai nimic din ce voiam să facem nu era ceva standard. Am mai avut un mare ajutor de la Singnify, fostul Philips Lighting, care ne-a pus la dispoziție echipamente de iluminat arhitectural, dar și de la Petro Vaselo, care a furnizat spumantul Bendis pentru cocktailuri. Doar pentru OPE (Other Payroll Expenses) au fost 200 de oameni care au contribuit fie cu expertiză, fie cu consiliere, fie cu pregătiri, execuție, donații de obiecte, muncă voluntară, de-a lungul a nopți și zile de caniculă. Fiecare dintre cei 200 avea o altă perspectivă și diferite trasee urmate, dar am ajuns împreună la o destinație comună – Orașul Paralel: Party în Elisabetin.
D.K.: Ca în viața noastră cotidiană, firele narative din Orașul Paralel: Party în Elisabetin se întrețes, se împletesc și se destramă pentru a face loc unor noi năvoade de sens și înțelesuri. Referințele istorice se împletesc cu istoriile la persoana întâi pentru a da contur unei memorii colective. Ce rămâne definitiv întipărit, odată ce ai trecut granița Orașului Paralel din Elisabetin?
I.M.: Faptul că nu vezi tot și nu știi tot. După doi ani de zile tot n-am apucat să văd fiecare secvență din spectacol. Pe de-o parte te ia o anxietate (FOMO) că nu o să vezi tot și încerci să-ți faci o strategie să optimizezi, să faci ceva KPI (Key Performance Indicator) mai bun, însă ajungi să îmbrățișezi ideea că nu se poate totul deodată, că poate ar mai trebui să vii încă o dată și că nu e nevoie să vezi chiar totul. Și poate cel mai important, să conștientizăm că nu știm totul.
Memoria spațiului Portalul Orașului Paralel este un loc în care oriunde mergi nu dispare magia unui wonderland, ci rămâi în poveste, iar la sfârșit cu toții trecem într-un oraș paralel, puțin altfel, dar mai bun. Mâinile pe care le-am strâns, întâlnirile pe care le-am avut fiecare în spectacol, rămân întipărite.
D.K.: Știi că anual se fac acele celebre ghiduri cu top 10 cele mai bune destinații de vizitat. Dacă ar fi să includem trilogia Orașul Paralel într-un asemenea clasament, care ar fi punctele esențiale de atracție?
