de Jessica Sabrina Crainic
Ora de Logică. Aștept cu nerăbdare să sune, deși îmi plac și Logica, și profesoara. Dar vreau o pauză ca să pot să mai repet la istorie. Am test. Greu. Și mult!
Se aude clopoțelul și mă pregătesc să repet materia pentru test. Deodată se aude un sunet slab, apoi ceva explodează în clasă. Mi se zbârlește părul pe cap, ochii îmi ies din orbite și mi se face rău. O fi început și la noi războiul? E mai rău! A început Maneaua!!! Dacă aș putea reda asta prin emoticoane, nu cred că aș găsi unul potrivit care să arate ce simt. Câțiva colegi pun la boxa clasei manele. Și nu doar că sunt nevoită să le ascult, ci sunt nevoită să suport sonorul la maxim. Aș vrea să fug pe hol, dar sunetul ajunge până acolo. E ca un blestem. Îmi bubuie urechile și mă tem că nu voi mai auzi nimic ora următoare. S-a dus și dorința mea de a repeta pentru test. E undeva printre „să moară dușmanii mei” și „made în România”.
Încerc, timid, să le spun colegilor să oprească muzica sau să o dea măcar mai încet. Mi se reproșează că mă bag peste gusturile lor și că, nu-i așa?!, gusturile nu se discută. Asta nu înțelegi tu, cel cu boxa pe umăr, de parcă ai fi la plajă! Că nu muzica ta mă revoltă (deși e și asta), ci faptul că mă silești să o ascult și eu când aș face cu totul altceva. E spațiul meu personal, pauza îmi aparține și mie așa cum îți aparține și ție! Puteai să asculți Bach sau Beethoven (artistul, nu câinele), nu asta este problema! Ci faptul că îmi impui cum să-mi consum pauza și nici nu mă întrebi dacă îmi doresc asta! La fel de tare mă deranjează asta și în autobuz și oriunde pe planeta asta și m-ar deranja și în cosmos dacă aș merge acolo. Pune-ți căști și ascultă ce vrei și cât vrei! Dar mie lasă-mi libertatea de a alege! Aleg să nu mă obligi să-ți ascult muzica în pauze, în tren sau oriunde vrei tu să te afirmi. Aleg să fiu tratată cu respect așa cum și eu tratez pe cei din jurul meu. Aleg să decid eu ce fac în timpul meu liber! Pentru că e al meu! Și tot ce e al meu îmi aparține doar mine. Și nu vreau să-l împart cu tine! Nu azi! Și nu biata mea pauză de 10 minute!
Directoarea, iritată de muzica care se aude din clasa noastră, îi obligă pe colegii mei să o oprească. Răsuflu ușurată. Dispare și boxa, pentru că doamna o confiscă. E din nou liniște. Dar pauza mea s-a dus. Mă pregătesc să scot o foaie pentru test în timp ce în urechi îmi răsună, iar și iar, „triste sunt zilele mele, una bună, zece rele”…
Text realizat în cadrul atelierului de scriere creativă
„Scrie-te din ce vezi” coordonat de Mihaela Michailov
