„Asta ne face unici, diferiți,
asta ne face puternici.
Important este ca mesajele noastre diferite
să fie împreună!”
Interviu realizat de Anca Bica-Balalau
A.B.: Este decembrie și, pentru mine, decembrie înseamnă Timișoara, înseamnă și un supraviețuitor al Revoluției – Ștefan Iordănescu.
Bine te-am regăsit DECEMBRIE.
Ș.I.: Pentru mine luna decembrie înseamnă Timișoara, înseamnă Arad, înseamnă București, pentru că pe acolo m-au purtat pașii în zilele lui decembrie 1989. Pe data de 18 decembrie seara am fost la Timișoara pe străzi, am participat, apoi pe 19 am fost la Arad și împreună cu mulți timișoreni care au plecat din Timișoara în Arad să exporte Revoluția, eu am făcut-o în teatrul din Arad și poate știți, dar Revoluția din Arad s-a făcut și cu oamenii din teatrul de acolo. Apoi am fost la București, din 20, prin toate punctele sensibile sau o parte din ele ce au însemnat Decembrie 1989. Regăsesc decembrie și eu în fiecare an, mă gândesc la locurile în care am fost, la ce-am făcut pe acolo și le mai spun și oamenilor, celor care sunt interesați cum a fost atunci, în aceste trei orașe.
A.B.: Nu vreau să scormonesc în neîmpliniri, dar vreau să ne spuneți ce-ați făcut în ultimii 35 de ani… sau ce n-ați făcut.
Ș.I.: Am făcut destul de multe în acești 35 de ani, câteva spectacole, am condus trei teatre, le-am pus pe linia de plutire pe toate trei, pot spune. Este vorba de Teatrul Național Timișoara, Teatrul Bulandra din București și Teatrul de Stat din Arad. N-am făcut și mai multe lucruri, n-am făcut alte spectacole și mai bune și mai importante. N-am reușit să impun un model de reformă pentru instituțiile publice de cultură pentru teatre, în principal, cu toate că am discutat cam 10 ani și am încercat să fac lucrul acesta, acum am abandonat, nu mai e de actualitate, rămân cu neîmplinirile… puteam să fac mai mult.
A.B.: V-ați născut într-o familie de artiști…continuați pe același drum, care este destinația?
Ș.I.: Familia mea e compusă din artiști…cam toți fac câteva ceva în domeniul din direcția asta. Noi suntem, cum le spuneam celor de la Milano pe vremea când am lucrat la Piccolo Teatro din Milano, mă prezenta Georgio Streller că noi suntem ca familiile de circari din Italia, le facem pe toate. Așa că am în familie actori, pe tata și pe nepotul meu Andrei, care e student acum la U.N.A.T.C. București, am în familie compozitori, soția Ildiko și fiica, Dorothea, am în familie scenografi, pe sora mea Velica și iarăși pe Dorothea, așa că suntem implicați adânc și profund în mișcarea teatrală și așa ne ocupă tot timpul.
A.B.: Socolari -un Epicentru Cultural European- un loc în plină ascensiune, ce tăbliță ați pune la intrare?
Ș.I.: Socolari este o enclavă culturală, cuprinde mai multe sate, adică sunt artiști, oameni de cultură, apropiați fenomenului cultural și sunt stabiliți în ordine dinspre Oravița încoace în Ciclova Montană, Ilidia, Socolari, Potoc și Sasca. Cred că ar trebui dat un singur nume, Enclava Culturală Socolari. Nu știu dacă e un Epicentru Cultural Socolari, dar e un loc în care se adună artiști, oameni de cultură și unde facem foarte multe evenimente și ne gândim să facem și altele în continuare, suntem într-o continuă dezvoltare, ne gândim la forme noi de manifestare interesante pe care să le facem în acest an 2025.
A.B.: Ultima premieră, marca Ștefan Iordănescu, a fost luna aceasta la Arad- Natură moartă cu nepot obez, de Ion Sapdaru. Scenografia: Irina Chirilă, lighting design: Lucian Moga, mișcare scenică: Maura Cosma, video design: Sebastian Hamburger, muzică: Dorothea Iordănescu-Fogarași …vine după spectacolul Nina, aripă de val, dedicat poetei Nina Cassian la Centenar. Au un mesaj comun, ce transmiteți lumii?
Ș.I.: Da, a fost o perioadă destul de complicată în viața mea, mi s-a mai întâmplat lucrul acesta, dar nu e de dorit să se întâmple prea des, adică să scoți practic două spectacole în mai puțin de 20 de zile. Lucrul acesta se face cu oarecare pregătire, cu planificare din timp, dar așa s-a nimerit și după premiera cu Nina, aripa de val la Timișoara, am avut premiera de la Arad cu Natură moartă cu nepot obez de Ion Sapdaru. Mi-a fost destul de greu să le fac, am avut tot felul de evenimente neprevăzute, dar cu cerbicie și încăpățânare am reușit să scoatem premierele aproape la timp. Pe cea de la Arad am întârziat-o cu o săptămână că nu erau pregătite toate lucrurile, dar au ieșit bine iar spectacolele acestea două vor avea viață lungă. Nu transmit nimic lumii, cine este interesat trebuie să vină să vadă spectacolele pentru că ele sunt foarte diferite stilistic și chiar dacă o parte din echipă este aceeași, ele sunt diferite și se adresează unui segment de public diferit. Ce le unește? Forța, încrâncenarea, puterea de a afirma niște lucruri ce fac parte din peisajul lumii contemporane, pentru că nici unul, nici altul nu sunt reconstituiri de epocă ci au un mesaj direct, al zilei de azi.
A.B: Cum definiți teatrul și de ce?
Ș.I.: Nu definesc teatrul nicicum. Eu m-am născut în teatru, el există, este în jurul meu, sunt implicat în el, practic fără să-mi pun alte probleme. Asta știu să fac și firește asta o să fac în continuare cât voi mai avea putere să practic meseria aceasta. E o meserie, probabil la mine ține de ADN. Valabil pentru toată familia mea, asta știm să facem, asta facem.
A.B.: Este primul dvs. interviu în Revista Vestul Dramatic. Ce le transmiteți colegilor de breaslă?
Ș.I.: Firește că aventura fiecărui om este originală. Firește că intimitatea este originală, firește că ceea ce ai de afirmat vine din tine și se transmite celor care sunt interesați să înțeleagă discursul tău estetic și formele de cultură prin care îți afirmi identitatea poetică. Nu cred că a funcționa pe baza unor generalități este o greșeală, există perioade în viața fiecărui artist în care are nevoie de oameni apropiați cu care să-și împărtășească punctele de vedere. De aceea cele mai mari spectacole, după părerea mea, s-au făcut cu trupe, colective comune, cu oameni care s-au apropiat unii de ceilalți și au împărtășit aceleași principii, aceleași idei, aceleași dorințe pe care le-au afirmat prin spectacolele pe care le-au făcut, deci o individualitate sau o sumă de individualități nasc grupuri bune ce generează la rândul lor spectacole importante.
A.B.: Bernard Pivot, fost preşedinte al Academiei Goncourt și fondator al emisiunii „Apostrophe” de la France 2, a murit pe 6 mai la vârsta de 89 de ani, spunea „Este foarte dificil să generalizezi. Aventura oricărui om este originală.”. Ce vă face diferit și ce ne face diferiți după ce primim mesajul dvs. artistic?
Ș.I.: Noi suntem o entitate ce încearcă să transmită ceva publicului, auditoriului. Nu funcționăm decât ca entități sau grupuri ce se afirmă prin mesajul artistic al spectacolelor pe care le fac împreună. Toți suntem diferiți. Nu semănăm unul cu altul. De foarte multe ori mă încearcă invidia pentru colegii mei fiindcă nu m-am gândit sau nu m-am dus în direcția asta, după cum mi se întâmplă să pățesc același lucru, adică alții să-mi spună despre ceva ce-am făcut eu că nu s-ar fi gândit în direcția asta și că i-a surprins. Asta ne face unici, diferiți, asta ne face puternici. Important este ca mesajele noastre diferite să fie împreună! Să fie transmise publicului în mod direct, puternic și să conducem împreună la o nouă direcție pentru teatrul românesc. Asta ar trebui să facem!
