de Elena Jebelean
Triplă călătorie, în tine, în timp, în orașul pe care credeai că-l cunoști, cele trei spectacole ale proiectului Orașul paralel îl conectează pe timișorean cu locul său de baștină, la fel cum îl familiarizează pe turist sau pe nou-venit cu o lume autentică și fabuloasă deopotrivă. Trecutul este reînviat prin povești de viață captivante, construite pe nuclee epice reale, pe care le urmezi la propriu, în trei cartiere istorice ale Timișoarei (Iosefin, Fabric, Elisabetin), prin spații neconvenționale – cu vaporul pe Bega, pe străzile orașului, prin parcuri, prin clădiri funcționale sau dezafectate, expus prin piețe sau furișat prin ganguri. Spectacolul face din întregul oraș o scenă datorită unei viziunii regizorale coerente. Jocul de scenă se suprapune cu traiul în lume, jocul virtual se contopește cu jocul real ce readuce la suprafață vieți uitate, culese și alese dintre legendele urbane ale cartierelor. Tu alegi – uneori povestea/traseul, alteori omul/actorul. Aceasta este o dezlegare de enigme în fața cărora te simți vulnerabil, așa ca în fața oracolului antic – de dezlegarea corectă depinde viața personajului cu care te identifici, deci viața ta.
Alături de el, pas cu pas, prin energia ta, ai vrea să influențezi rezultatul căutării. Simți că el se află într-un punct de cotitură al existenței, intuiești că de cele aflate depinde ceea ce va urma. Inițial ai impresia unei desprinderi de sine, a unei plonjări în adâncurile poveștii celuilalt, ca să descoperi, la un moment dat, că povestea lui e oarecum a ta și că, de fapt, cauți în tine însuți. Oricare dintre trasee îți permite articularea unui întreg, iar multitudinea lor te conduce spre legitimarea pluralității.
În spectacolul primului cartier, Iosefin, pot fi abordate trei trasee de culori diferite, cu povești diferite. În cazul celui de-al doilea cartier, povestea de bază e doar una, dar se conectează cu altele, secundare. Cu al treilea cartier se ajunge la cinci povești care conduc, pe rând, în spațiul central, cel al petrecerii. Uimitoare mi-au apărut, în cel de-al treilea spectacol – Party în Elisabetin, spațiile mitice concepute ca oaze în care spectatorul evadează pentru a se reface, pentru câteva clipe. Labirintul Oglinzilor, Pădurea Șoaptelor, Fântâna Timpului, Oceanul Continuității și Tărâmul Dorințelor sunt oaze care hrănesc visul, care împlinesc imaginația. Arareori ființa se poate regăsi în asemenea plenitudine într-un spectacol. Mizeria lăcomiei, viclenia înșelăciunii, tertipurile minciunii, evaziunea procrastinării împletite cu acțiunea decisă, cu consecvența asumată, cu sinceritatea brutală, cu tranșarea bine-rău – topite în aceste armonioase lumi fantastice. Cortul Secretelor construiește poveste în poveste, spectacol în spectacol, prin mânuire de păpuși ce populează, abisal, același oraș, același cartier în care și tu deja te simți o păpușă într-un revelator joc-spectacol. Ce întrevezi datorită jocului convingător al actorilor, datorită replicilor, coregrafiei, muzicii, costumelor, decorului, proiecțiilor dinamice luminoase? O lume a controlului, a dependenței, a inteligenței umane și artificiale, în care oamenii nu-și găsesc locul, o lume a excesului, dar, pe alocuri, și a măsurii. O mare, tentantă vânătoare, dar și iubiri rănite, familii destrămate, doruri și jinduiri.
La încheiere, pleci ca și cum ai continua căutarea, pus pe gânduri de taine care plutesc acum pe suprafața propriei conștiințe, gata să le dezlegi, să devii alt tu însuți. Ești deja un mai bun căutător, așa că, ajuns în fața calculatorului, cauți mai multe despre ce ai trăit, urmărești filmele making of de pe site-ul spectacolelor, regândești ce ai parcurs, prin ce ai trecut, nu doar ce ai ascultat și văzut, țeși noi fire între tine și lumea în care te simți integrat, de care te simți altfel legat acum. Scotocești între amintirile tale, desprăfuiești albumele cu fotografii, cauți relațiile care pun împreună lumea ta de până aici. Actorii aceia semănau așa de bine cu tine, cu ai tăi, zbuciumul lor era identic cu zbuciumul tău.
Firescul discuțiilor, privirea în gol, gesturile naturale, accelerările generate de speranța unei certitudini, încetinirile când gândul, prea apăsător, îngreunează și pasul, clipa de recul în fața răsturnărilor de situație, neputința de a spune pe nume unui singur adevăr în jungla atâtor adevăruri, toate acestea sunt și ale tale. Pus în abis, înțelegi iluzoriul diversității, în lumea în care suferința doare la fel, indiferent de limba în care gândești. Și decizi să participi la joc încă o dată, să intri iar în spectacol, să alegi alt traseu. După ce l-ai urmărit pe polițistul Edgár, poate vei juca Jocul Vieții. Vei cumpăra de data asta o băutură la petrecere, în loc de a păstra biluța-drog ce ți-a fost dăruită la intrarea la party, biluță roz/albastră/galbenă pe care o privești din când în când chiar acum, când scrii, zâmbind cu oarecare tristețe la gândul că fiecare, în lumea noastră paralelă, știm altceva despre viață, trăim nesfârșit diferit.
Mereu m-am întrebat cum este acolo/atunci când/unde paralelele se întâlnesc. Triada Orașul paralel mi-a dat unul dintre răspunsurile posibile. Spațiul, timpul și viața sunt una, există doar atunci când coexistă. Timpul e posibil doar când o mișcare se desfășoară într-un spațiu. Spațiul e posibil doar când mișcarea se petrece în timp, iar mișcarea-viață este posibilă doar temporal și spațial. Așadar, faptul că viteza este spațiu distribuit în timp nu e doar o lege a fizicii, e o lege a vieții, e lege a spectacolului. Ritmic, am vibrat, împreună dar altfel, spectatori și artiști – între neștiință și conștientizare, între nepăsare și implicare, între uitare și salvare prin memorie și repovestire. Pentru spectator, Orașul paralel e un vârtej regenerator, o experiență de restart a propriei vieți, de reflecție asupra ideii că mereu o luăm de la capăt, îmbogățiți. În căutarea de sine nu există fundături.
Orașul Paralel – Iosefin (2021), Fabric (2022) și Party în Elisabetin (2023) fac parte din proiectul „Dileme Urbane: Orașul Paralel” dezvoltat de Asociația Culturală Diogene în coproducție cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și Teatrul German de Stat Timișoara, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, cu sprijinul Centrului Reformat Noul Mileniu, Societății de Transport Public Timișoara și CiviCultura. Proiectul a făcut parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și a fost finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Distribuție: Marko Adzic; Balázs Attila; Balló Helga; Bandi András-Zsolt; Beatrice Tudor/Antonia Itineanț; Borbély B. Emília; Corina Dohanici; Czüvek Loránd; Erdős Bálint; Patricia Gavril; Mădălina Ghițescu; Raluca Grumăzescu; Hegyi Kincső; Olivera Iovanovici; Jancsó Előd; Kiss Attila; Lajter Márkó Ernesztó; Raul Lăzărescu; Lőrincz Rita; Lukács-György Szilárd; Magyari Etelka; Mihály Csongor; Molnos András Csaba; Maria Leka; Tóth D. Zsófia; Karsai Dóra; Vajda Boróka; Vass Richárd.
Regie: Ana Mărgineanu;
Text: Peca Ștefan;
Coregraf&Regizor asociat: Andreea Duță;
Scenograf: Adrian Damian;
Costume: Maria Dombrov;
Păpuși: Bajko Attila & Foitik Karoly;
Compozitor: Cári Tibor;
Sound designer: Radu Racz;
Video designer: Cristina Bodnărescu;
Grafică: Sergiu Lazin & Alecsandru Rad;
Traducere engleză: Peca Ștefan; Traducere maghiară: Molnos András Csaba;
Interviuri: Mona Cosma;
Comunicare: Adina Palea;
Interpret și consultant surzi: Angela Mate;
Architectural light designer: Anda Maier;
Lighting designer: Alin Popa;
Producător: Ionel Mărginean;
Asistent producție: Cristian Petruș, Dariana Pau & Călin Tănase
Inspirația pentru „Înainte să mor vreau să …” : Candy Chang
