de Andrei Semen
Imaginează-ți că mergi la teatru, și, în loc să te așezi în sală, ai de jucat un joc cu reguli clare și stricte, cu scop precis. Întâlnești un iepure și, împreună cu el, vânezi un doberman. Urmând iepurele, întâlniți alte figuri memorabile, fiecare cu propriile speranțe și dorințe (mai profunde sau de suprafață). Întâmplările prezente sunt cele pe care le creați împreună tu (și ceilalți spectatori) și personajele, iar despre evenimentele trecute aflați din expuneri non-lineare, prin intermediul unor scenete, cântece, teatru de păpuși desfășurate în multiple spații interactive. Fantasticul este afișat cu aceeași normalitate rezervată în mod obișnuit cotidianului, iar alăturarea lor creează o lume care pare desprinsă din vis.
Imaginează-ți tipare arhicunoscute (prietena din altă lume, outsiderul, sufletul petrecerii, savantul amuzant de serios, polițistul bun, polițistul rău, pentru a numi doar câteva) care sunt însuflețite și care te îmbie pe tine să te bucuri de viața ta, descoperind-o pe a lor. E un joc în permanență interactiv în care trebuie să te implici ca spectator-participant. Ți se pare că realizezi acțiunile unui erou de acțiune (cauți indicii, mergi la ascunzătoare, trebuie să fii discret, să nu dai de bănuit, să ții pasul), însă fiecare misiune, dincolo de aparențe, ia forma unei rugăminți: „Ajută-mă să-mi găsesc tatăl”, „Ajută-mă să-mi găsesc fiica”; „Ajută-mă să mă întorc acasă”. După îndeplinirea sarcinilor, ești liber să intri la party. Odată pătruns în hala cea mare, ești prezent, dar rămâi, în primă fază, retras. Înțelegi scopul petrecerii, dar poate că totuși nu crezi pe deplin în el. Oaspetele trebuie convins: dansează! Cântă! Explorează! E clar, lumea imaginară trebuie descoperită precum cea reală, alegând și urmând câte un fir de poveste, dar ignorând un altul. Distracția te cuprinde, dar nu poți tu cuprinde distracția pe deplin.
Imaginează-ți că pășești într-un Oraș Paralel unde oricine se simte pierdut poate găsi un loc căruia să-i aparțină. Este chiar locul în care un portal trebuie deschis (spiritul tineresc și curajul sunt îngemănate pentru aceasta) și în care nu există decât o problemă, aceeași din cele mai vechi timpuri: „Nu-mi place cum sunt acum, nu-mi place unde sunt acum, vreau să fiu altfel, altundeva”. Fiecare se poate simți astfel. Oricine poate crede că oriunde altundeva e mai bine decât în spațiul în care este, că trăirea se face în afara lui aici și acum. Însă, în Orașul Paralel: Party în Elisabetin nu e timp de discuții, deoarece o anumită persoană, Lela, trebuie să plece dincolo, altundeva, iar prietenii ei trebuie să o poată susține. Așadar, un ultim gest se impune: le sărim cu toții în ajutor și așteptăm să vedem dacă funcționează. La final, rămân cu tine câteva întrebări: A fost deschis Portalul? Trebuia traversat? Chiar era necesar un Portal ca să se schimbe lumea din jurul nostru? Oare nu era suficient să se deschidă o ușă spre interior?
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara împreună cu Asociația Culturală Diogene
Orașul Paralel – Iosefin (2021)
Regie: Ana Mărgineanu
Text: Peca Ștefan
Distribuție: Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Borbély Emília, Czüvek Loránd, Éder Enikő, Erdős Bálint, Hegyi Kincső, Kiss Attila, Lajter Márkó Ernesztó, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Mátyás Zsolt Imre, Molnos András Csaba, Tar Mónika, Tokai Andrea, Vajda Boróka, Oana Elena Antonovici, Ioana Octavia Balint, Otniel Curaciuc-Floruț, Patricia Gavril, Marin Lupanciuc, Raoul Horn, Jasmina Mitrici, Elena Nistor, Răzvan Oroian, Mirela Puia, Rareș-Cătălin Rusan.
Traducere în maghiară – Timea Laslavic.
Coregrafie: Baczó Tünde
Scenografie și costume: Albert Alpár
Muzică originală: Cári Tibor
Video: Anca Berlogea-Boariu, Patricia Sas
Cronică realizată în cadrul atelierului de
critică teatrală ”Drum the drama” ,coordonat de Daniela Șilindean
