de Claudiu Groza
„Omul normal nu există” e una din replicile terapeutice, în ciuda relativei sale banalități, din spectacolul O poveste normală despre o fată normală de Cosmin Stănilă, regizat de Mark Cristopher Demeter la Teatrul de Vest din Reșița, în cadrul unui proiect co-finanțat de AFCN, „Cabaretul adolescenței”.
Gama producțiilor artistice destinate tinerilor, cu miză educațională sau de suport pentru situații de criză, este din ce în ce mai variată și mai bogată, însă nu toate spectacolele reușesc să evite riscul implicit al discursului pedagogic, cu „morală” ca-n fabule, nu foarte atrăgător pentru un auditoriu mai degrabă frondeur și rebel. Or, O poveste normală… m-a frapat la vizionarea premierei din 1 noiembrie 2024 în primul rând prin firescul discursului scenic (și dramaturgic, și regizoral, și de joc actoricesc), apoi, citind textul, prin amestecul ingenios de formule stilistice, care ferește intriga de teză, de dogmă – deși anumite șabloane tipologice există, folosite însă cumva în răspăr.
Așa cum sugerează și titlul, O poveste normală despre o fată normală prezintă succint și cinematografic, în flashuri, treptele adolescenței unei fete oarecare, chiar fără nume menționat în spectacol, de la ieșirea din pubertate la viața de liceancă, prima iubire romantică, prima dezamăgire și până la depresia ce are nevoie de tratament, de un resort intim ca să nu cedezi. Parcursul acesta dezvăluie oarecum miza terapeutică a proiectului, însă atât autorul (care a prelucrat texte ale întregii echipe), cât și regizorul au reușit să imprime spectacolului dinamică și culoare, pitoresc și umor, un pic de absurd, un limbaj dramaturgic și scenic accesibil publicului-țintă, catchy – toate astea evident prin intermediul actorilor și cu sprijinul scenografei și al compozitorului din echipă.
Cosmin Stănilă a compus un text cu aspect fragmentar, secvențial, construit ca un scenariu modular, maleabil scenic. De asta lectura efectivă a piesei e cumva poticnită, deși perfect coerentă la vizionare. Ce am remarcat/apreciat în schimb la lectură este versatilitatea stilistică a textului: apare acolo un decalog domestic al mamei fetei care malaxează clișeele „tradiției” familiale; secvența în care eroina e obsedată de jocuri video e articulată exact în limbajul jucătorilor, un jargon cvasi-inaccesibil altora; momentele de bullying sunt introduse în text ca niște halucinații auditive ale fetei, ca niște efecte ale sentimentului ei de vinovăție; scena cu bunicii are un iz marcat grotesc, în tușe groase, acumulând aluviunile spre deznodământ etc. Chiar și dialogul final cu psihologul iese în evidență prin tonul său tonic, de un optimism care nu cocoloșește, nici nu dăscălește, ci dă pur și simplu soluția la îndemână: „Mergi mai departe. Te obișnuiești. Înveți să te descurci cu ce ai primit. Există perioade în care viața ți se pare bună. Chiar reală. Și există perioade în care crezi că nimic nu mai are sens. Dar mergi mai departe”.
Actorii Armand Crișan, Claudia Dinu, Valentina Moghină, Ioana Tănasă au conturat scenic impecabil intriga complexă, jucând fiecare, cu o naturalețe și versatilitate notabile, mai multe roluri, intrând și ieșind din ele fluent și coerent. Registrul prevalent al spectacolului a fost unul plin de prospețime, adolescentin chiar, și foarte dinamic, cu un ritm poate mai puțin confortabil pentru publicul matur, dar foarte inteligibil celui tânăr. De altfel, a contribuit ăn mare măsură la dinamica asta scenografia inspirată a Alexandrei Budianu, care a mizat foarte mult pe costumele fanteziste, chiar extravagante, și pe elemente de decor/recuzită savuroase, de la ținuta „mitologică” a personajelor de joc video la sfătosul pește dintr-o altă scenă. Muzica lui Zoltán Marton a completat acest tempo alert al spectacolului, songurile și dansurile fiind interludii ale etapelor intrigii.
O poveste normală despre o fată normală mi se pare una din reușitele artistice ale teatrului pentru tineri din perioada recentă prin firescul său, prin lipsa tonului pedagogic și printr-o terapie estetică ce oferă variante de soluții și nu leacuri miraculoase. Faptul că e un spectacol teatral și nu o „conferință” este, cred, cea mai mare calitate a sa.
Teatrul de Vest Reșița
O poveste normală despre o fată normală
Dramaturgia (din texte de la întreaga echipă): Cosmin Stănilă
Regia: Mark Cristopher Demeter
Scenografia: Alexandra Budianu
Muzica: Zoltán Marton
Cu: Armand Crișan, Claudia Dinu, Valentina Moghină, Ioana Tănasă
