de Maria Zărnescu
Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad (FITCA) nu se dă bătut nici de pandemie, nici de finanţările nesigure, nici de… tematică! Ultimii ani au adus pe scenele din întreaga lume o sumedenie de texte consacrate, fie şi modernizate, ca o nevoie de revenire la valori confirmate. Nici ediţia FITCA XXVII nu s-a lăsat mai prejos propunând şapte zile festivaliere (şapte ca-n poveşti) în perioada 22-28 noiembrie 2024. Organizat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, evenimentul este o tradiţie pentru urbe şi locuitorii săi. Se întâmplă, an de an, toamna şi, din 2013, are – ca pandant de primăvară – Festivalul Internaţional de Teatru Nou. Ca şi în Grecia Antică, Marile Sărbători ale Cetăţii sunt, aşadar, teatrale. Şi se adresează cetăţenilor. Publicului.
Şi anul acesta s-a adeverit un (aparent) paradox: o creaţie este clasică atunci când este modernă. Dramaturgi precum Aristofan, Shakespeare, Gogol, Pirandello sau… Baranga rezistă vremii şi vremurilor prin artiştii contemporani inspiraţi de operele originale în producţii de secol XXI. Selecţia a reunit unele dintre cele mai însemnate întâmplări teatrale de pe harta geografică a României, pentru a le prezenta, în varianta concentrată, de festival, publicului arădean. Iar Teatrului arădean i s-au alăturat o serie de instituţii culturale din Bucureşti, Constanţa, Sibiu, Oradea, Timişoara, dar şi muzicale – de la vecinii maghiari, taman din Budapesta.
Au fost şapte zile de întâlniri şi reîntâlniri cu „o serie de creatori importanţi, oameni de teatru care şi-au pus şi continuă să-şi pună amprenta asupra creaţiei contemporane. Artişti din generaţii diferite, cu viziuni diferite, care nu fac rabat atunci când vine vorba despre creativitate şi inovaţie” – consideră Bogdan Costea, managerul teatrului gazdă şi directorul Festivalului. Nu se ajunge uşor la asta. Din punctul meu de vedere, ca selecţioner al spectacolelor din programul FITCA 2024, mărturisesc că lucrurile nu sunt deloc simple: ultimii ani teatrali au fost marcaţi de contemporan, de problemele cotidiene, s-a revenit mai greu la clasici şi, cu atât mai puţin, la comedie, pe care ne-o dorim prezentă măcar pe scenă, dacă nu în viaţă. Comedie bună. (Şi) anul acesta cred că am reuşit.
Ediţia cu numărul XXVII ar fi trebuit să înceapă anul trecut, pe 9 noiembrie 2023. Dar n-a fost să fie aşa, căci aplicarea unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern la fine de octombrie, ce prevedea reducerea cheltuielilor bugetare în instituţiile publice de cultură, a anulat acest „vis urban”. Din Festival n-a mai rămas atunci decât spectacolul teatrului arădean, Visul unei nopţi de vară, după Shakespeare, cu inserţii contemporane ale trupei de actori, în regia lui Cristian Ban. În 2024, ni s-a părut firesc a continua povestea de unde s-a întrerupt fără voia noastră. Ca urmare, deschiderea oficială a Festivalului a reluat un spectacol deja consacrat pe scena gazdă. Din poezia textului original şi motivele sale, au rămas o trupă excelentă de actori puşi pe glume şi-un regizor care şi-a ferecat conceptul printre consideraţii cotidiene, rostite cu haz şi talent. Cheia de lectură din prolog, cea de „teatru în teatru” (apanajul meşterilor), este aplicată mai departe tuturor scenelor rămase din piesă. Ca în terapia de grup, actorii-personaje se confesează, culminând cu o predare de ştafetă între generaţii. În scenografia simplă dar eficientă a Irinei Chirilă şi universul sonor creat live de Paul Tonca, actorii arădeni rostesc deopotrivă vers shakespearian şi text contemporan, cântă, dansează şi, mai ales, au umor: Ştefan Dogaru, Angela Petrean Varjasi, Ştefan Statnic, Caliţa Nantu, Alex Popa, Iulia Pop Dragoş, Marian Parfeni, Florin Covalciuc, Călin Stanciu, Robert Pavicsits, Tudor Jula.
Prima seară FITCA 2024 a fost şi una dintre cele mai bogate, producţiei locale alăturându-i-se două spectacole invitate de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Primul dintre acestea, Cântece şamanice, se bazează pe un celebru poem persan din secolul al XII-lea, Conferinţa păsărilor de Farid ud-Din Attar, în traducerea Ramonei Tripa. Un poem alegoric, o fabuloasă călătorie a păsărilor în căutarea unui suveran legendar, aflat dincolo de şapte văi. Doar câteva reuşesc a străbate drumul, depăşind toate obstacolele, dar asta le va ajuta să înţeleagă că în propriul interior se găseşte acea divinitate căutată în afară. Solidaritatea, viaţa pusă în slujba celorlalţi, căutarea rigorii, eliminarea limitelor impuse de rasă, religie şi clasă sunt valori ce depăşesc spaţiul şi timpul. Inspirat de semnificaţiile vechiului poem, artistul turc Çağlar Yiğitoğulları – actor, regizor, muzician –, aduce povestea în prezent, modelând-o prin prisma filosofiei sale: „shaman-punk”. El consideră că astăzi Artistul a preluat rolul de Șaman, apelând la ritual. „În acest spectacol, dorim să evocăm aspectele esenţiale ale vieţii, uitate în goana după bani şi putere” – declară regizorul şi se ţine de cuvânt într-o călătorie-performance ce pune în valoare abilităţile şi disponibilităţile artistice ale tinerei trupe de actori clujeni: Mihnea Blidariu, Radu Dogaru, Anca Hanu, Diana-Ioana Licu, Romina Merei, Mihai-Florian Niţu, Cristian Rigman, Sânziana Tarţa.
Al doilea spectacol invitat de la Naţionalul clujean a încheiat prima seară a Festivalului: Oglinda neagră, dramatizare după nuvelele Roaba şi Suflul de Luigi Pirandello, în traducerea Mariei Rotar şi regia lui Roberto Bacci, o producţie de excelenţă, dedicată memoriei profesorului teatrolog George Banu. Ce e viaţa? O comedie – tragică deseori. E „o foarte tristă bufonadă” ce-i amăgeşte pe trăitori. „Ne vedem trăind”, dar acolo, în oglindă, suntem oare noi sau cei care vrem să părem? Ce e omul? „Un creier, un suflet, muşchi, nervi, carne.” Ce e teatrul? Ce-i actorul? Filosofia întrebărilor pirandelliene se regăseşte în acţiune scenică pură, cu umor mundan şi ironie metafizică, în crescendo. Câteva elemente de costum schimbate cu rapiditate, la vedere, câteva obiecte de recuzită, un ziar celebru, o ţigară şi… asta-i viaţa, o suflare… Un stimabil avocat are o bucurie ascunsă, un alt personaj îşi descoperă o putere supranaturală. Fie unul, fie altul, experimentatul actor Ionuţ Caras îşi reconfirmă personalitatea teatrală: disciplină artistică şi talent. Jocul său e tăios ca o lamă de cuţit, râsul îţi îngheaţă pe buze, la şale simţi fiori reci.
Regizorii Andrei şi Andreea Grosu şi scenograful Vladimir Turturica au semnat două dintre spectacolele invitate în Festival: Scandal în culise de Michael Frayn, în traducerea lui Adrian Nicolae, producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, şi Căsătoria de Gogol, în traducerea regretatului Bogdan Budeş, producţie a Teatrului de Comedie din Bucureşti. Oficial comedii, dar dezvăluind micile-mari tragedii ce se ascund în spatele montării unui spectacol, advăratele scandaluri din culise, sau în spatele unei importante instituţii precum cea a căsătoriei – de tradiţie sau nu. Remarcabilele trupe ale celor două teatre, cu nume notorii precum Ofelia Popii şi Marius Turdeanu sau Tudor Chirilă şi Mihaela Teleoacă, spun, de fapt, „poveşti despre oameni care caută oameni. Neîncetat. Până când râsul dă în plâns, până când ai uitat de ce râdeai și până când descoperi dincolo de comicul imediat o lume care se zărește ca prin perdele de dantelă. E lumea care prevestește neputința și care vorbește liber despre înălțimea oamenilor care nu pot ajunge unde își doresc” – susţin regizorii celor două producţii.
Utopii mai vechi sau mai noi, „Cetatea Cucului din Nori” sau „Ministerul Construcţiilor de Maşini Paralele”, îşi păstrează trista valabilitate până în zilele noastre, fie şi imaginate ca subiecte de comedie. Prima pare să fie cea mai veche din istoria artei. Îi aparţine lui Aristofan şi personajelor sale: doi bărbaţi epuizaţi de un război infinit şi… Păsările. Montată la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, celebra comedie a Antichităţii îl determină pe regizorul sârb Kokan Mladenović să filosofeze: „După 2500 de ani, noi trăim tot într-un război care parcă nu are sfârşit, ci îşi schimbă doar forma şi spaţiul geografic, suntem obosiţi, subjugaţi şi visăm doar la utopia noastră. Ce se va întâmpla? Oare se poate construi după toate acestea o lume unde toţi suntem egali, unde nu este război, nu există lupte? Şi, dacă da, de ce nu o putem realiza?” Fără a fi retorice, întrebările ţin mai degrabă de absurdul istoriei ce se tot repetă. Pe scenă, trupa Teatrului Maghiar timişorean are, ca de obicei, o excelentă coeziune scenică: muzical, coregrafic, ritmic. Actorii funcţionează împreună ca un organism viu şi separat ca personalităţi distincte.
La o altă scară a istorei, ministerul imaginat de dramaturgul Aurel Baranga la începutul anilor ’70 ai secolului trecut pare o replică a prezentului. Şefi, sub-şefi, subalterni, funcţionari, neveste, secretare, agende de lucru, turnători (mai ales turnători) sunt termeni de o actualitate feroce, pusă în scenă cu umor atroce de către Andrei Huţuleac la Teatrul Dramaturgilor Români din Bucureşti. Interesul general este titlul original, dar la fel de actual. Tinerii actori din distribuţie şi-au creat şi menţinut în timp forţa, notorietatea şi prietenia, indiferent de teatrele gazdă, iar premiile şi nominalizările UNITER sunt o dovadă: Nicoleta Hâncu, Corina Moise, Sorin Miron, Carol Ionescu, Dan Rădulescu, Tudor Cucu-Dumitrescu, Sorin Flutur, Ionuţ Iftimiciuc.
Ultimele două seri ale Festivalului au prezentat publicului arădean alte nume notorii. Regizorul Andrei Şerban a ales o temă de actualitate din clasica operă shakespeariană – confuzia identitară –, pentru o ilustrare modernă în spectacolul A douăsprezecea noapte la Teatrul de Stat din Constanţa. În decorul revuistic al Carmencitei Brojboiu, personajele îşi construesc identităţi pe care şi le asumă sau nu, se îndrăgostesc sau doar li se pare, înşală şi sunt înşelate. Tot ce doriţi este posibil în „noaptea regilor”, inclusiv un final terifiant de credibil în ziua de azi. Tinerii actori ai trupei, dar şi cei cu experienţă îşi (re)descoperă personalitatea artistică ghidaţi de maestru.
Celebritatea „personajului” Cyrano de Bergerac transcende vremurile. Prin originalitatea şi viaţa sa aventuroasă, scriitorul francez de secol XVII l-a inspirat, un veac mai târziu, pe dramaturgul Edmond Rostand, care l-a transformat în erou. Au urmat zeci, sute de interpretări actoriceşti (multe faimoase) pe scenă şi marele ecran. Scriitorul/autorul/personajul/actorul au început să genereze alt tip de confuzii identitare. Se cerea o adaptare la zi, „liberă”, pe care a semnat-o britanicul Martin Crimp în secolul XXI. A preluat-o regizorul Horia Suru la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, oferind partituri generoase cunoscuţilor actori ai instituţiei: Richard Balint, Răzvan Vicoveanu, Alina Leonte, Daniel Vulcu.
Tablouri vii dintr-o expoziţie s-ar putea reintitula cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic Arad. Parafrazând titlul celebrei suite pentru pian a lui Musorgski, orchestrată mai târziu de Ravel, selecţia din 2024 a readus clasicitatea naturii umane pe scenă, ca într-o expoziţie de stranii vietăţi. Spectacole ce reflectă, precum în cioburile unei oglinzi, crâmpeie de viaţă, sentimente şi prejudecăţi, aspiraţii şi vicii. La fel de noi şi azi, ca ieri, ca-ntotdeauna. Oglinda Teatrului le întregeşte tragicomic şi ne arată viaţa – aşa cum este ea. Clasic, nu?!
Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad (FITCA), ediţia a XXVII-a, 22-28 noiembrie 2024
Organizator: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
Director FITCA 2024: Bogdan Costea
Selecţioner FITCA 2024: Maria Zărnescu
