de Daniela Șilindean
Dragonul face parte dintr-o serie de spectacole pe care Teatrul German de Stat din Timișoara le-a inclus în repertoriul său în ultimii ani și care își aduc contribuția la o importantă zonă – aceea a gândirii critice. Textul lui Evgheni Schwarz îmbracă haina basmului, are candoarea și poezia acestuia – menținute și în spectacol, mai ales prin jocul contrastelor (în construcția personajelor, în utilizarea imaginilor, în limbaj). Temele pe care le propune sunt extrem de actuale; ele aduc în discuție prezența răului în societate și ușurința omului de a se obișnui cu acesta. „Dragonul v-a schilodit sufletele”, spune unul dintre personaje, dar e dragonul de care sătenii sunt atașați, pe care îl acceptă resemnați, împotriva căruia nu numai că nu își pun problema să lupte, ci în fața căruia se pleacă bucuroși – e o comunitate care se complace în opresiune. „Dacă le-ai vedea sufletele, te-ai îngrozi” – ele sunt deformate, tăiate, schilodite.
Manipularea este arma folosită de primarul orașului (Alexandru Mihăescu), de fiul acestuia (Marc Illich), de arhivarul Charlemagne (Robert Bogdanov-Schein), de Dragon (Ioana Iacob). Acesta din urmă e când intimidant, când laș și extrem de fragil. Se conturează o lume în care răul este mult mai fascinant decât binele, minciuna e mai seducătoare decât adevărul („Am uitat ce e adevărul” pare mai mult decât o replică, e o axiomă.), tirania se propagă la orice nivel cu rapiditate – asemănările cu lumea de azi nu sunt deloc întâmplătoare. Călăii blânzi sunt în facere. Răul se insinuează și se perpetuează – el devine starea naturală, iar orice imixtiune este blamată.
Cavalerul Lancelot (Harald Weisz) care vine să salveze comunitatea de Dragon (împotriva voinței locuitorilor) este văzut drept amenințare, tulbură liniștea și ne aduce aminte că pasivitatea și lipsa de acțiune sunt, de fapt, complicitate. „E bine să ai un dragon”, exclamă unul dintre personaje. Limbajul și gândirea duble sunt mostre care trimit automat la regimuri totalitare. Interdicțiile sunt de natură să întrețină o stare de fapt prin care oamenilor li se impune ce să creadă. Muzica este personaj subtil integrat în spectacol (muzica live: Sorina Savii, Lucas Kohl), iar costumele (Ioana Popescu) îmbină elemente de poveste și actuale.
Cuplul Primarul – Heinrich (fiul său) e un exemplu de comportament slugarnic, perfid, manipulator, dictatorial. „Nu e ușor să fii primar sub dragon”, se plânge dualul oficial. Cultul personalității și plecăciunile neavenite pentru Dragon fac ca pregătirile pentru ceremonia de adio a cavalerului – pe care autoritățile îl vor speriat și chiar îngropat înainte de confruntare – să fie ilare. Singura care se revoltă parțial e tânăra Elsa (Isa Berger), cea care e aleasă spre sacrificiu și care s-ar sacrifica împăcată cu gândul că face ceea ce trebuie, că va avea aura unei sfinte.
Violența este un spectacol care face rating, la fel ca în zilele noastre. Lupta Cavalerului Lancelot cu Dragonul (Dra Dra, pe numele său de alint) este documentată și transmisă live, comentată până la un punct cu date reale, apoi cu informații fabricate. Istoria se poate scrie și rescrie ori de câte ori este necesar. Ambiguitatea este întreținută prin limbaj, prin conturarea personajelor – aproape niciun personaj nu este ceea ce pare –, fiecare este zdrobit de frică, de inacțiune, de supușenie. Unicul personaj care se sustrage pe de-a-ntregul jocului sinistru e Motanul (Alma Diaconu).
Lupta este o îmbrățișare. Dra Dra, laș, fără vreo confruntare autentică, încearcă din răsputeri să o evite. Viteazul Lancelot îl provoacă și duce până la capăt lupta-îmbrățișare. Episodul este grotesc prin reacții – pe de o parte istoria „oficială” rescrisă sub ochii martorilor direcți, pe de altă parte voluptatea cu care se răspândesc și se degradează veștile despre război și bătălie. Do you like war? – suntem confruntați cu oglindirea realității.
Multiple adânciri sunt exploatate: teatru de umbre, poveste în poveste, proiecție, filmare, înregistrări „de la televiziuni” în care recunoști actorii rostogolind informația – faptele devin secundare, ba chiar pretext. Civilizația spectacolului este la rang înalt, nu pericolul, nu idealurile înalte primează. Libertatea, valoare esențială, nu e considerată ca atare. Ba mai mult, e disprețuită prin comportamentul ulterior al sătenilor. O nouă dictatură se instaurează pe loc, sub privirile obediente ale acestora. Cavalerul care oferă libertatea dispare, iar când se întoarce, își poartă propriul dragon interior. Ciclul se reface cu alte figuri, dar cu aceleași tipare. Scenele rezultate din improvizațiile actorilor ne poartă pas cu pas prin această saga a dragonului etern. E un spectacol care te face să reflectezi, să ieși din sală și să îți îndrepți privirea către realitate.
Teatrul German de Stat Timișoara
Dragonul
după Evgheni Schwarz
Regia: Yuri Kordonsky
Dramaturgia: Rudolf Herbert
Decorul și costumele: Ioana Popescu
Muzica originală live: Sorina Savii, Lucas Kohl
Video: Cristian Ienciu
Cu: Isa Berger, Robert Bogdanov-Schein, Alma Diaconu, Ioana Iacob, Marc Illich, Alexandru Mihăescu, Harald Weisz
